Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării (AMDTDD) a organizat un workshop de mass-media și social media, susținut de jurnalista Diana Scarlat, în cadrul proiectului Erasmus „Young Media Literates of Europe”, implementat de Liceul Teoretic Grigore Moisil. În cadrul programului, care a avut ca partener AMDTDD, 45 de elevi și profesori coordonatori din România, Bulgaria, Grecia, Turcia, Italia și Portugalia au vizitat Delta Dunării, pornind din Tulcea, într-o croazieră cu nava „Cristina”.

Workshopul intitulat „The story of a cover story”, a fost un rezumat al tehnicilor de documentare și redactare a articolelor din mass-media și social media, dar și prima întâlnire a grupului cu un jurnalist care le-a dezvăluit secrete ale acestei meserii. În urma atelierului și a excursiei în Delta Dunării, participanții la proiect vor putea scrie articole despre experiența pe care au avut-o în România, iar 10 dintre aceste articole vor fi selectate pentru a fi promovate de AMDTDD, atât pe pagina web a asociației amd-deltadunarii.ro, cât și în presa locală și pe rețelele de socializare.

Grupul de elevi și profesori din șase țări europene care participă la proiectul Erasmus a fost în vizită la Tulcea, timp de cinci zile, pentru o întâlnire de predare-învățare, în cadrul proiectului. „Ca partener al proiectului, asociația va continua seria de workshopuri gratuite pentru toți liceenii din Tulcea care sunt interesați de de Comunicare, Mass-media și Social media, în colaborare cu Liceul Teoretic Grigore Moisil. Detaliile referitoare la perioada de organizare a atelierelor și condițiile pentru înscriere vor fi publicate ulterior, pe pagina web a asociației amd-deltadunarii.ro”, a declarat. Cătălin Țibuleac, președinte AMDTDD.

Articolul precedentUn polițist de frontieră s-a împușcat în cap cu arma din dotare, azi-noapte, la Isaccea
Articolul următorProgramul „ACCED” lansat la Inspectoratul Școlar Tulcea, de Ziua Internațională a Educației