Mii de metri de plase mono-filament, 150 kg de pește și două ambarcațiuni cu motoare au descoperit și ridicat polițiștii de frontieră în urma unor controale în peroada 31.03.2023 – 02.04.2023

 În ziua de 31.03.2023, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța au observat două ambarcațiuni suspecte în care se aflau 4 persoane care pescuiau pe lacul Istria cu ajutorul unor plase. La observarea polițiștilor de frontieră cele patru persoane au sărit în apă, au abandonat ambarcațiunile și au trecut pe malul opus prin vegetația abundentă. Au fost descoperite 60 kg de caras și plase mono-filament în lungime totală de 2600 metri, bunuri care au fost ridicate în vederea confiscării împreună cu cele două ambarcațiuni, trei rezervoare de combustibil și trei motoare. Cercetările sunt continuate în vederea identificării autorilor.
*În ziua de 01.04.2023, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Chilia au observat o ambarcațiune ucraineană în apropierea malului românesc. La vederea ambarcațiunii Poliției de Frontieră, persoanele din ambarcațiune s-au deplasat pe malul ucrainean, iar polițiștii de frontieră au descoperit în apă 156 metri de plasă mono-filament care au fost ridicaţi în vederea confiscării.
*În aceeași zi, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Băneasa au fost sesizați cu privire la faptul că pe lacul Dunăreni, o persoană pescuia ilegal. La fața locului, a fost identificat un bărbat de 31 de ani care pescuia folosind 20 de metri de plasă mono-filament cu o captură de 25 kilograme de pește care a fost redat mediului natural. Persoana a fost condusă la sediul poliției de frontieră pentru continuarea cercetărilor.
*Şi în data de 02.03.2023 polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Chilia au observat o ambarcațiune ucraineană în apropierea malului românesc. La vederea ambarcațiunii Poliției de Frontieră, ambarcațiunea în cauză s-a deplasat pe malul ucrainean, iar polițiștii de frontieră au descoperit în apă 30 metri de plasă mono-filament care au fost ridicaţi în vederea confiscării.
*În aceeași zi, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Pardina, în zona localității Ceatalchioi, în urma  controlului unui autoturism de teren condus  de către un cetățean român în vârstă de 51 de ani. au fost descoperite  75 kg pește, specia caras, pentru care nu existau documente de proveniență. Întreaga cantitate de pește a fost ridicată și predată unei societăți comerciale de profil.

În toate aceste situații, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, sub coordonarea parchetelor competente, desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni la regimul braconajului piscicol.

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentPrognoza meteo: Cod galben și portocaliu de vreme deosebit de rece, ploi, dar şi lapoviţă şi ninsoare
Articolul următorTârgul Meseriilor – Viitorul Începe Azi la Tulcea