Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a venit duminică în Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea din judeţul Tulcea.

„Aici organizarea este foarte bine făcută. Vor fi suplimentate numărul de corturi. Solicitanții de azil așteaptă în corturi până când sunt gata documentele. Autoritățile locale s-au organizat foarte bine pentru cazarea și asigurarea celor necesare cetățenilor care trec granița României pe aici, pe la Isaccea, din Ucraina” a declarat șeful IGSU

Raed Arafat a precizat că România poate asigura circa 400.000 de locuri de cazare pentru refugiații ucraineni., unele fiind puse la dispoziţie voluntar, altele contra cost. La nivelul Guvernului se lucrează pentru reglementarea aspectelor legale privind folosirea locurilor care sunt puse la dispoziţie contra cost, având în vedere că situaţia poate fi de lungă durată.

„Corturile au un grad de încălzire, soluţia lor este temporară, până mutăm oamenii în alte zone de cazare. Noi avem locuri catagrafiate locuri introduse într-o bază de date care depăşesc 400.000 de locuri în toată ţara, nu numai la zona de graniţă – şi locuri în hoteluri, în cămine, în săli de sport şamd. Să vedem care va fi fluxul şi se va adapta toată lumea pentru a primi otice vine. Dar ce este important de spus că din toţi care vin puţini cer azil în acest moment, restul pleacă mai departe sau pleacă la rude, sau eu şi-au rezolvat cazarea lor, deci la acest moment sunt puţini din cei care intră care cer azil şi care trebui să asigurăm cazare de lungă durată”, a declarat șefulDSU.

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentTraian Băsescu: ”Putin a făcut din Federaţia Rusă un STAT TERORIST, iar el este şeful suprem şi autoritar al acestui stat”
Articolul următorAlexandra Păcuraru: „Putem adopta o familie de ucraineni, să îi ajutăm să treacă peste aceste momente mai ușor”