Inspectoratul pentru Situații de Urgență Delta județului Tulcea a primit în sprijin forțe suplimentare din opt județe ale țării, personal şi mijloace de intervenţie pentru a fluidiza traficul în punctul de trecere a frontierei româno-ucrainene din Isaccea.

În momentul actual sunt la dispoziție 28 de subofițeri cu două tabere mobile, cinci microbuze, două ambarcațiuni, un autocamion și un punct de comandă mobil. Cele opt județe sunt Constanța cu doi subofițeri și o tabără mobilă, Călărași cu 10 subofițeri, un microbuz, un autocamion și o ambarcațiune SAR – CBRN, Ialomița cu 4 subofițeri, un microbuz și o tabără mobilă, Prahova 2 subofițeri și un microbuz, Argeș cu doi subofițeri și un microbuz, Buzău cu doi subofițeri și un microbuz, Teleorman cu doi subofițeri și Punct de Comandă Mobil și Dolj cu patru subofițeri și o ambarcațiune SAR – CBRN.

Potrivit datelor furnizate de Garda de Coastă, de la începutul războiului din Ucraina, prin punctul de trecere a frontierei româno-ucrainene din Isaccea, în judeţ au ajuns peste 20.000 de persoane. Numai duminică, numărul lor a fost de circa 2.800.

 

Taficul pe brațul Chilia Veche a fost interzis pentru toate ambarcațiunile, indiferent de pavilionul sub care se află. În acest context, în cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, condusă de prefectul județului Tulcea, domnul Dan Munteanu, a fost luată decizia de a mobiliza în zona de nord a Deltei Dunării 4 microbuze aparținând Inspectoratului General pentru Situații de Urgență ce urmează să efectueze transportul persoanelor din localitățile Pardina, Periprava, C.A. Rosetti, Ceatalchioi după un program stabilit de primăriile din zonă. 
De asemenea, a fost luată hotărârea ca NAVROM Tulcea, societatea ce efectuează transport de persoane și marfă pe relația Tulcea – Sulina să suplimenteze cursele navale. Astfel, aprovizionarea cu alimente a localităților de pe malul drept al brațului Chilia Veche să fie continuă.

Sursa video ISU Tulcea

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentPrognoza meteo pentru luna martie 2022. Când cresc temperaturile
Articolul următorPeste 5000 de cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2