Un tulcean care transporta, într-un autovehicul, un sturion viu fără documente legale, este cercetat de polițiștii de frontieră. Peștele a fost eliberat în Dunăre.

Poliţiștii de frontieră din Tulcea au oprit pentru control, pe DJ22C, un autoturism condus de către un cetățean român în vârstă de 38 de ani.. În urma controlului,  au descoperit, în portbagaj, un sturion, de dimensiuni mici, din specia păstrugă, în stare vie, având greutatea de 4 kilograme Peștele a fost redat mediului natural în prezența unui reprezentant al Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, a polițiștilor de frontieră şi a persoanei,” transmite Garda de Coastă
În cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea, transportul sau comercializarea sturionilor capturați pe teritoriul României din habitatele piscicole naturale, precum și a produselor și subproduselor obținute din aceștia, fără respectarea prevederilor legale în vigoare.

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentCozmin Gușă: Cine a avut interesul și forța să orienteze scandalul șpăgilor duty-free doar împotriva lui Rareș Bogdan? Încep execuțiile „parcheto-mediatice”. Cine mișcă, mișcă-n brișcă!
Articolul următorCOD portocaliu și cod galben de vreme severă în România