Autoritățile din județul Tulcea au emis miercuri seara, un mesaj important de avertizare către locuitorii din zonă cu privire la riscul de prăbușire a unor drone sau alte obiecte din spațiul aerian. 

„În urmă cu puţin timp a fost emis un mesaj RO-alert de avertizare despre posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Există indicii că asupra teritoriului ucrainean, în apropierea graniţei cu România sunt desfăşurate atacuri aeriene. Populaţia din zona de graniţă este informată prin acest mesaj despre posibilele pericole şi este sfătuită să nu intre în panică şi să ia măsuri de protecţie şi adăpostire dacă situaţia o impune”, au transmis, miercuri seară, reprezetanţii ISU Tulcea.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Delta” al județului Tulcea, sub coordonarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), colaborează strâns cu instituțiile cu rol în apărare pentru a monitoriza evoluția situației generate de conflictul armat din zona de frontieră a României, a mai menționat instituția. Echipele de specialiști din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Delta” depun toate eforturile necesare pentru a evalua riscurile și a implementa măsuri preventive, astfel încât populația să se simtă în siguranță în această perioadă tensionată.

În mesajul RO-Alert cetăţenii sunt avertizaţi să se adăpostească în beciuri sau în adăposturi de protecţie civilă, iar în lipsa acestora să rămână în casă, departe de geamuri şi de pereţii exteriori.

 

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentVremea 14 decembrie – Coduri portocalii și galbene de ploi
Articolul următorȘedință de guvern pentru aprobarea bugetului pe 2024