• acesta a fost ales Membru în European Dialog Forum în cadrul FUEN

Recent, s-a încheiat la Bratislava un nou congress al FUEN (Uniunea Federală a Naţionalităţilor Europene) – organizaţie care în acest an sărbătoreşte 70 de ani de existență şi ce reuneşte în jur de 100 de organizaţii ale minorităţilor/grupurilor etnice din Europa.

La congresul din acest an au avut loc şi alegeri pentru funcţiile de conducere: preşedinte, vice-presedinți, membri ai Forumului de Dialog European (European Dialogue Forum) şi auditori. Lorant Vincze a fost ales în funcţia de preşedinte, pentru încă un mandat, iar funcţiile de vice-presedinți vor fi deţinute de Daniel Alfreider (Ladin din sudul Tirolului şi Vice-guvernator al provinciei Sud-Tyrol ), Gösta Ţoft (German din Danemarca ) , Halit Habip Oğlu,  Bahne Bahnsen( Frisian din nordul Germaniei ) , Vladimir Ham (German din Croaţia ) şi Angelika Mlinar( Europarlamentar Sloven din Austria ).

Comunitatea Armână din România (CARo) este membră FUEN de peste 10 ani, iar anul acesta activitatea sa susţinută din cadrul FUEN a fost recunoscută prin alegerea d-lui Sterică Fudulea (fost preşedinte al Filialei Tulcea a CARo) ca membru în Forumul de Dialog European. Acest forum are drept obiectiv stabilirea unui dialog care să servească intereselor minorităţilor, direct la nivelul Parlamentului European. De altfel este pentru prima dată când un membru al etniei Armâne accede într-o asemenea poziție.

Tot în cadrul congresului a fost prezentat un nou instrument online – “Minority Monitor” –  care poate fi folosit de către reprezentanţii minorităţilor, atunci când se confrunta cu o încălcare a drepturilor, cu situaţii de discriminare sau dacă aceştia doresc să prezinte un exemplu de bună practică.

”Această nouă poziție mă onorează și mă obligă la o nouă activitate în viața mea profesională. Aceea de a susține în cadrul întâlnirilor cu membrii Parlamentului European politicile legislative de care au nevoie comunitățile etnice aflate în proces de asimilare.”….scrie Sterică Fudulea pe pagina sa de socializare

Articolul precedentNouă elevi au susţinut Evaluarea Naţională în condiţii speciale! Alţi 72 de elevi au lipsit
Articolul următorAccident rutier între un camion şi un microbuz de pasageri pe Şoseaua Agighiol!