Un bărbat, în vârstă de 43 de ani și-a lovit concubina, după care a amenințat că se duce la fiul acesteia cu un cuțit și îi va da foc la casă .A fost reținut și s-a emis un ordin de protecție împotriva lui.

 Aseară, în jurul orei 23.00, jandarmii, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au fost solicitaţi, prin intermediul Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, de către un bărbat, care a reclamat o violență în familie.

Jandarmii au identificat apelantul în fața scării unui bloc, care indica un alt bărbat care încerca să fugă în spatele blocului, declarând că el ar fi cel care i-ar fi agresat mama și l-ar fi amenințat și pe el cu un cuțit.

Bărbatul în cauză a încercat să fugă de jandarmi, însă a fost reținut, iar la fața locului a fost solicitat și un echipaj medical în vederea acordării de îngrijiri medicale femeii agresate care acuza dureri abdominale și prezenta urme de violență la nivelul feței.

Din declarațiile celor prezenți la fața locului, a reieșit faptul că cei doi concubini au avut o discuție în contradictoriu, urmată de agresiuni fizice asupra femeii, care la un moment dat a reușit să fugă la un prieten pentru a primi sprijin. Împreună s-au deplasat la domiciliul fiului femeii, un tânăr în vârstă de 22 de ani, deoarece și acesta primea prin telefon amenințări cu acte de violență.

Când au ajuns jandarmii bărbatul în cauză se afla în fața blocului și îl amenința pe fiul concubinei cu acte de violență și cu faptul că îi va da foc la casă și la mașinile din fața blocului.

Jandarmii i-au întocmit bărbatului actele de sesizare  a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, fiind emis și un ordin provizoriu de protecție de către organele abilitate.

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentVIDEO Drumarii au scos utilajele de iarnă pe drumurile naționale și autostrăzi
Articolul următorLegea mult așteptată de milioane de români, aprobată! Noi beneficii pentru toți părinții