Au fost descinderi de amploare în județul Tulcea, într-un dosar de braconaj piscicol. Valoarea bunurilor ridicate de polițiști este de aproximativ 100 000 lei.
Polițiștii Biroului Județean Poliție Transporturi Tulcea, din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, au pus în executare două mandate de percheziție, la domiciliile a două persoane, în vârstă de 42, respectiv 43 de ani, din județul Tulcea, bănuite de comiterea de infracțiuni prevăzute de legislația specială, privind regimul de pescuit și acvacultură.
În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au ridicat în vederea confiscării 28 de kilograme icre de crap, 4,3 kilograme de icre negre, 30 kilograme de pește specia sturion, 50 kilograme de pește specia crap, 22 kilograme de pește specia șalau, precum și 6 plase de pescuit de tip monofilament.Totodată au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor 4 motoare de ambarcațiune outboard, pentru care cei în cauză nu aveau documente de provenienţă.
Valoarea totală a bunurilor ridicate este de aproximativ 100 000 lei.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecatoria Tulcea.
Sursa: Realitatea de Tulcea