Jandarmii tulceni au depistat 2,316 m ³ de lemn transportat ilegal şi au aplicat amenzi în valoare de 3000 lei

În data de 17 octombrie 2019, în jurul orei 17.00,  jandarmii au surprins la marginea pădurii, pe raza comunei Stejaru, trei bărbaţi care transportau material lemnos, motiv pentru care au trecut la verificarea documentelor de provenienţă a lemnului.

Persoanele depistate care transportau cu trei atelaje hipo material lemnos nu au putut prezenta documente justificative, astfel că jandarmii au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 3000 lei, conform Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice ( art. 8, alin. 1 ).

Materialul lemnos a fost confiscat şi lăsat în custodia Ocolului Silvic Stejaru.

Constituie contravenţii  silvice următoarele fapte:
a. tăierea, ruperea sau scoaterea din rădăcini a arborilor, fără drept, precum şi distrugerea ori vătămarea de arbori, puieţi sau lăstari, dacă valoarea prejudiciului adus pădurii, stabilită conform legii, este de până la de 5 ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data constatării faptei, dacă nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute la 108 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare. Se exceptează seminţişul utilizabil vătămat în limitele admise prin normele tehnice în vigoare în parchetele autorizate la exploatare;

  1. b) sustragerea ori însuşirea fără drept a materialului lemnos, a puieţilor ori lăstarilor din fondul forestier naţional, dacă valoarea prejudiciului stabilită conform legii este de până la de 5 ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data constatării faptei.

 

Articolul precedentSeară folclorică românească: „Din Dobrogea în Ardeal”
Articolul următorTulcea învitată la „Cupa Înfrăţirii” la fotbal de la Cahul, Republica Moldova