Șapte suceveni sunt cercetați de polițiștii de frontieră tulceni pentru deţinerea și transportul fără documente legale a peştelui.
Poliţiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Tulcea, au oprit pentru control pe raza localității Tulcea, o autoutilitară înmatriculată în România, în care se aflau șapte suceveni cu vârste cuprinse între 27 și 51 de ani.
În urma controlului efectuat asupra vehiculului, polițiștii de frontieră au descoperit cantitatea de 161 kilograme de peşte, diferite specii, pentru care persoanele în cauză nu deţineau documente legale.
Peștele a fost predat unor societăţi comerciale de profil, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea și transportul fără documente legale a peştelui.
Sursa: Realitatea de Tulcea