PRIMUL BALON DE AUR DIN ISTORIE, SCOS LA LICITAȚIE

PRIMUL BALON DE AUR DIN ISTORIE, SCOS LA LICITAȚIE
Fondurile obținute vor susține fundația Matthews
Acordat lui Stanley Matthews în 1956, primul Balon de Aur va fi în curând scos la licitație de nepotul fotbalistului englez (1915 – 2000).
Potrivit L'Equipe, fondurile obținute vor susține fundația Matthews, care are ca scop "integrarea tinerilor aflați în dificultate prin sport".
Expus timp de aproximativ zece ani la Muzeul Fotbalului din Manchester, i-a fost înapoiat nepotului lui Stanley Matthews, Matt Gough, care urmează să îl includă într-o vânzare publică.
„Majoritatea fondurilor generate de această licitație vor sprijini activitatea fundației Stanley Matthews, o organizație caritabilă care promovează, prin sport, integrarea tinerilor în dificultate, la nivel mondial. Este o continuare a muncii bunicului meu, care în anii '70 antrena tineri fotbaliști de culoare în Africa de Sud, în perioada apartheidului”, a explicat Matt Gough.
Stanley Matthews a fost recompensat în 1956, devansându-i pe Alfredo Di Stéfano (Spania, Real Madrid) și Raymond Kopa (Reims). Pe atunci jucător la Blackpool, englezul încheiase sezonul neînvins cu naționala, iar trofeul i-a fost acordat în ciuda vârstei sale înaintate, 41 de ani împliniți.
Citește și:
- 19:48 - SUA, campioană olimpică la hochei pe gheață după 46 de ani. Donald Trump a reacționat imediat: „Wow! Ce meci!!!”
- 08:26 - Fotbal: Rapid, victorioasă în derbyul cu Dinamo, în Superligă
- 19:18 - Fotbal: CFR Cluj continuă seria victoriilor în Superligă, 2-1 cu Petrolul Ploiești
- 19:14 - Handbal feminin: CSM București s-a calificat direct în sferturile Ligii Campionilor
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











