ADRIAN MUTU CRITICĂ TERENUL DE JOC ȘI PRESTAȚIA ROMÂNIEI ÎN MECIUL CU LITUANIA

ADRIAN MUTU CRITICĂ TERENUL DE JOC ȘI PRESTAȚIA ROMÂNIEI ÎN MECIUL CU LITUANIA
Adrian Mutu a criticat gazonul și prestația naționalei României în meciul împotriva Lituaniei.
Adrian Mutu a criticat gazonul și prestația naționalei României în meciul împotriva Lituaniei.
Adrian Mutu a fost prezent la jocul România – Lituania și a criticat prestația naționalei pregătite de Mircea Lucescu. „Briliantul”, cel mai bun marcator din istoria naționalei României, cu 35 de goluri înscrise, la egalitate cu Gică Hagi, a spus că gazonul pe care s-a disputat meciul a influențat în mod negativ prestația elevilor lui Mircea Lucescu.
Adrian Mutu a vorbit despre aspectele bune și mai puțin bune ale meciului cu Lituania. A declarat că este fericit pentru rezultatul obținut de „tricolori”, care au reușit o victorie importantă pe un teren greu. De altfel, Mutu a remarcat că a fost o perioadă de timp în care inițiativa în atac a fost mai mult de partea lituanienilor, însă rezultatul final este cel mai important. „Rezultatul e bun, însă jocul nu a fost așa de bun precum cel din Kosovo, dar contează rezultatul. Nu pot să spun dacă mi-a plăcut cineva în mod special. A marcat Mihăilă, apoi am avut o perioadă apatică și le-am permis cam multe adversarilor, iar acest aspect s-a văzut și pe tabela de marcaj. Cel mai important este că am câștigat. Gazonul este foarte rău și ne-a încurcat, pentru că avem o echipă cu jucători tehnici, așa că ne trebuie un gazon mai bun. Din păcate, terenul a lăsat mult de dorit, sperăm ca la următoarele meciuri să fie mai bine”, a declarat Adrian Mutu, potrivit Digi Sport.
Sursa: Realitatea de Arges
Citește și:
- 17:30 - Gică Hagi, dezvăluiri emoționante despre ultimul mesaj primit de la Mircea Lucescu
- 15:50 - Primele măsuri luate de Gheorghe Hagi după revenirea la națională
- 13:58 - Gică Hagi se întoarce la echipa națională: „Regele” a fost anunțat oficial ca noul selecționer al României: „Era normal să ajungem la el”
- 11:59 - Pancu cere întăriri masive pentru a rămâne la CFR
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News














