FOTBAL: SEPSI OSK - RAPID 2-0, ÎN SUPERLIGĂ

FOTBAL: SEPSI OSK - RAPID 2-0, ÎN SUPERLIGĂ
Rapid a fost lipsită de şansă în acest meci
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a învins-o pe Rapid Bucureşti cu scorul de 2-0 (0-0), vineri, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 19-a a Superligii de fotbal.
Gazdele au deschis scorul prin Omar El Sawy (74), din pasa lui Andres Dumitrescu, iar Denis Haruţ (90+4 - penalty) a parafat victoria echipei covăsnene, după ce Constantin Grameni l-a faultat pe Mihajlo Neskovic.
Omar El Sawy este jucător împrumutat de Rapid la Sepsi OSK până la finalul sezonului.
Rapid a fost lipsită de şansă în acest meci, după ce a trimis mingea în bară de mai multe ori, prin Borisav Burmaz (45, 61) şi Aaron Boupendza (77). Faza din min. 61 a fost una antologică: Burmaz a şutat din 6 metri în transversală, mingea a revenit în capul portarului Roland Niczuly, după care balonul a lovit din nou transversala.
Sepsi OSK este neînvinsă de opt etape, în care are cinci victorii şi trei egaluri.
Rapid are două egaluri şi un eşec în ultimele trei etape.
În tur, scorul a fost egal, 2-2.
Citește și:
- 18:59 - FRF, negocieri oficiale cu Gică Hagi, pentru postul de selecționer
- 17:13 - Preşedintele lui Inter spune că este o formalitate pentru Cristi Chivu să-și prelungează înțelegerea
- 20:47 - Doliu în sport: campion, în vârstă de 35 de ani, mort în timpul unei curse
- 17:26 - Amical pentru „tricolori” în iunie, cu Țara Galilor, la București
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











