FOTBAL: FCSB, NOUA CAMPIOANĂ A ROMÂNIEI, S-A IMPUS LA CLUJ

FOTBAL: FCSB, NOUA CAMPIOANĂ A ROMÂNIEI, S-A IMPUS LA CLUJ
FCSB a ajuns la 22 de meciuri consecutive fără înfrângere în Superliga
FCSB, noua campioană după remizat dintre Universitatea Craiova și CFR Cluj (2-2), a învins-o pe Universitatea Cluj cu scorul de 2-0 (0-0), duminică seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a 8-a a fazei play-off a Superligii de fotbal.
Ambele goluri au fost marcate de Marius Ștefănescu (72, 77), jucător introdus la pauză.
Oaspeții au avut prima ocazie prin Octavian Popescu (30), al cărui lob a fost respins de Edvinas Gertmonas.
''U'' și-a creat mai multe ocazii până la pauză. Mamadou Thiam (32) a șutat din careu, dar portarul Ștefan Târnovanu a respins. Andrej Fabry (32) a executat un corner, Iulian Cristea a deviat mingea, iar Lucas Masoero a trimis în transversală. Cristea (33) a șutat peste poartă din mijlocul careului, iar Issoug Macalou (33) a luftat de la 7 metri.
În min. 43, Vladislav Blănuță a fost ținut ușor în careu de Valentin Crețu, iar arbitrul a dictat penalty, pe care l-a anulat după ce a urmărit reluările video.
După pauză, Macalou (66) a șutat din afara careului, dar puțin pe lângă poartă.
FCSB a deschis scorul în min. 72, prin Ștefănescu, care a fost angajat în careu de Risto Radunovic, l-a driblat pe Gertmonas și a trimis sub transversală.
Ștefănescu a dublat avantajul oaspeților (77), după o minge așezată de Jordan Gele la centrarea lui Daniel Bîrligea.
FCSB a ajuns la 22 de meciuri consecutive fără înfrângere în campionat, 15 victorii și 7 egaluri.
În meciurile directe dintre cele două echipe, FCSB a remizat la București (1-1) și s-a impus la Cluj (2-1), în sezonul regulat, iar în play-off a câștigat cu 1-0 și 2-0.
FC Universitatea Cluj - FC FCSB 0-2 (0-0), Cluj Arena - Cluj-Napoca
A marcat: Marius Ștefănescu (72, 77).
Arbitru: Marian Barbu (Făgăraș); arbitri asistenți: George Florin Neacșu (Câmpulung Muscel), Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe); al patrulea oficial: Cristian Moldoveanu (Sfântu Gheorghe)
Arbitru video: Sebastian Colțescu (București); arbitru asistent video: George Cătălin Găman (Craiova)
Observatori: Marcel Savaniu (Satu Mare) - CCA, Marcel Vasile (București) - LPF
AGERPRES
Citește și:
- 08:26 - Fotbal: Rapid, victorioasă în derbyul cu Dinamo, în Superligă
- 19:18 - Fotbal: CFR Cluj continuă seria victoriilor în Superligă, 2-1 cu Petrolul Ploiești
- 19:14 - Handbal feminin: CSM București s-a calificat direct în sferturile Ligii Campionilor
- 16:58 - Superliga: Rapid - Dinamo se joacă în ciuda vremii nefavorabile
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News










