Amalia Maria Niță aduce la Tulcea aurul obținut la Campionatele Europene de Box

Amalia Maria Niță campioană europeană la box
Amalia Maria Niță, legitimată la Clubul Sportiv Municipal Danubiu care a obținut titlul continental la Campionatele Europene de Box juniori desfășurate la Tbilisi – Georgia, a fost premiată și de autoritățile tulcene.
La trei ani de la primele antrenamente, începute în județul Constanța, Amalia Maria aduce la Tulcea aurul obținut la Campionatele Europene de Box din Georgia.
„Campioana noastră, deși născută în județul vecin, merită apreciată și aplaudată de toți tulcenii! Pentru că aceasta este victoria ei, dar este și victoria antrenorilor care au fost alături de ea, a echipei din jurul ei. Este, de asemenea, victoria celor din cadrul Clubului Sportiv Municipal Danubiu Tulcea, pe care profit de ocazie și îi felicit pentru profesionalismul de care au dat dovadă de-a lungul activității lor. În final, așa cum spune și deviza olimpică, Citius, Altius, Fortius“, a transmis vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Mihai Huleni.
Neînvinsă în carieră, atât în box, cât și în alte discipline de arte marțiale practicate anterior kick boxing (K1 și KERU KEMPO), Amalia Maria Niță reprezintă speranța în faptul că județul Tulcea încă mai poate da campioni de cel mai înalt nivel.
Performanțe sportive în ultimii ani
Amalia Maria Niță a început antrenamentele la vârsta de 12 ani, la Clubul Sportiv Medgidia, județul Constanța. În anul 2019 a obținut locul I la Cupa României (categoria 46 de kilograme) și locul I la Campionatul Național (50 de kilograme).
În anul 2020 a obținut Locul I la Cupa României (categoria 50 de kilograme), după care s-a transferat la CSM Danubiu Tulcea.
În acest an a obținut locul I la Cupa României (categoria 66 de kilograme) și locul I la Campionatul European de box feminin junioare.
Sursa: Realitatea de Tulcea
Citește și:
- 16:58 - Superliga: Rapid - Dinamo se joacă în ciuda vremii nefavorabile
- 16:43 - Baschet: Rapid, câștigătoarea Cupei României după 31 de ani
- 12:15 - Mircea Lucescu continuă la națională. Selecționerul va fi pe bancă la barajul cu Turcia
- 18:23 - De ce nu se va trage acoperișul Arenei Naționale pentru derby-ul Rapid – Dinamo, deși este funcțional
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News










