Primele tablete pentru elevi au ajuns la Tulcea

Primele tablete pentru elevi au ajuns la Tulcea
Inspectoratul Școlar Județean Tulcea a primit astăzi, 4 decembrie, prima serie de tablete destinate elevilor din unitățile de învățământ tulcene, prin Programul Național „Școala de acasă”.
Inspectoratul Școlar Județean Tulcea a primit astăzi, 4 decembrie, prima serie de tablete destinate elevilor din unitățile de învățământ tulcene, prin Programul Național „Școala de acasă”.
Acestea vor fi distribuite în cel mai scurt timp către școlile din județ, în funcție de datele transmise și centralizate la nivelul Inspectoratului Școlar Județean. Următoarea serie va ajunge la Tulcea în cel mai scurt timp și, implicit, la beneficiari.
„Se asigură astfel accesul la activități de învățare on-line pentru toți elevii tulceni, din unități de învățământ preuniversitar de stat, care provin din medii defavorizate și care nu dețin dispozitive electronice cu o conexiune la internet. Astăzi și mâine vom primi, în total, 1440. Restul, până la 3028, vor fi distribuite în zilele următoare. Tabletele au inclusă cartelă pentru internet și au soft preinstalat, pentru ”Școala de acasă”.
Acum se verifică din punct de vedere cantitativ și calitativ. Vor fi distribuite din momentul finalizării verificării, în primul rând, spre zonele de Deltă, Sulina, Maliuc, la Liceul Tehnologic ”Anghel Saligny” si la Liceul Teoretic ”Ion Creangă ”.
Numărul total de 3028 acoperă întreg necesarul de dispozitive pentru elevii tulceni, proveniți din medii defavorizate (centralizat la nivelul ISJ Tulcea). Tabletele vor fi preluate de către managerii unităților de învățământ care, în baza procedurii operaționale a școlii, le vor distribui către beneficiari.”, a precizat Viorica Pavel, inspectorul școlar general, .
Sursa: Realitatea de Tulcea
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 18:17 - Pensiile din iunie vor veni cu întârzire din cauza sărbătorilor legale
- 17:46 - La 102 ani merge la serviciu, învață olărit și scrie poezii. Povestea bărbatului pe care internetul l-a numit „cel mai fericit om din lume”
- 17:35 - Bătaie generală în Centrul Vechi: Fanii ucraineni veniți la un concert s-au încăierat cu un grup de motocicliști
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News














