Ziua Internațională a Poeziei la Biblioteca Judeţeană!

poezie
Ziua Internațională a Poeziei este pe data de 21 martie și este declarată de UNESCO, începând din anul 1999, drept o recunoaștere a faptului că oamenii de litere și de cultură, poeții și scriitorii din întreaga lume și-au adus o contribuție remarcabilă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale. De asemenea, „Ziua internațională a poeziei” urmărește să susțină creația poetică, stabilirea unui dialog între poezie și alte genuri ale creației, editarea și promovarea poeziei ca artă deschisă oamenilor. Primele manifestări dedicate „Zilei internaționale a poeziei” în România sunt legate de Fundația Culturală „Orient Latin” și de Asociația Culturală ADSUM, care organizează, separat, din anul 2005 respectiv 2008, spectacole pentru marcarea acestui moment. Spectacolele Asociației Culturale ADSUM încep la Palatul Suțu, iar anii următori (până în 2012 inclusiv) manifestările capătă amploare, fiind găzduite de Biblioteca Națională a României și Palatul Național al Copiilor. După anul 2009, ideea de a organiza manifestări dedicate „Zilei internaționale a poeziei” este preluată de tot mai multe asociații culturale, ligi și alte societăți ale scriitorilor din România.
Citește și:
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











