Vizite de lucru pe teren în cadrul proiectului Clean River

spital
Azi, în cadrul activităților dedicate Conferinței de lansare a proiectului „CLEAN RIVER” , echipa de implementare a Consiliului Județean Tulcea reprezentată de Larisa Lovin și Leonid Artamon, împreună cu partenerii din Asociația de Cooperare Transfrontalieră „Euroregiunea Dunărea de Jos”, reprezentați de directorul Natalia Budescu și delegația ucraineană reprezentând Comitetul Executiv al Consiliului Orășenesc Izmail, condusă de Valentin Stroya – manager de proiect, au desfășurat o serie de vizite de lucru la instituții și locații specifice, relevante în procesul de implementare a proiectului. Una dintre aceste vizite a fost la Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea.
Vizitele de lucru se înscriu în activitățile bilaterale planificate ca schimb de experiență între parteneri, în procesul de implementare, și au avut loc la Spitalul Județean de Urgență Tulcea, la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Delta”al Județului Tulcea și la Stația de Tratare Aquaserv – Uzina.
Mâine, în sala de conferințe Mihail Kogălniceanu, din incinta Consiliului Județean Tulcea, începând cu orele 10.00, va avea loc Conferința de lansare Clean River, la care vor fi prezenți toți partenerii și actorii importanți în structura de implementare.
Proiectul CLEAN RIVER este finanţat cu Fonduri Europene de Dezvoltare Regională prin Instrumentul European de Vecinătate in cadrul Programului Operațional Comun România-Ucraina şi vizează actualizarea și modernizarea soluțiilor tehnice în ceea ce privește infrastructura specifică colectării şi tratării apelor reziduale, a sistemelor tehnice de pompare, precum şi implementarea măsurilor integrate de monitorizare a impactului asupra mediului prin intermediul monitorizării calității apelor deversate din zona adiacentă Spitalului Judeţean de Urgenţă Tulcea (judeţul Tulcea, România) şi oraşul Izmail (regiunea Odessa, Ucraina).Vizită şi la sediul ISU Delta Tulcea[caption id="attachment_8381" align="alignleft" width="300"]
Citește și:
- 21:24 - Mircea Lucescu, condus pe ultimul drum vineri: unde va fi înmormântat și la ce oră au loc onorurile militare
- 20:29 - Iarna lovește din nou înainte de Paște: zăpadă de doi metri la munte și ger în toată țara
- 19:27 - Mesaj de la Washington: Trump cere statelor NATO să acționeze rapid în criza din Golf
- 18:41 - Istvan Kovacs merge la Campionatul Mondial din 2026! Trei arbitri români, confirmați oficial pentru turneul final din America
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











