Veşti bune: Transgaz vrea să îşi extindă reţeaua de transport în judeţul Tulcea

sterian
La invitaţia preşedintelui Consiliului Judeţean, Horia Teodorescu, conducerea SNTGN Transgaz SA Mediaş a fost prezentă la Tulcea vineri după amiază pentru a discuta cu primarii din judeţul Tulcea despre posibilitatea de extindere a reţelei de transport gaze naturale pe două conducte noi, una de 32 de kilometri şi alta de 35 de kilometri.În ultimii ani, Transgaz a realizat o serie de investiţii importante în judeţul Tulcea la cele trei conducte de tranzit ce traversează judeţul nostru, una dintre aceste investiţii fiind în derulare la Isaccea având o valoare estimată la 12 milioane de euro.Tema discuţiei cu primarii prezenţi la întâlnire a fost însă alta şi anume extinderea acestei reţele de transport pe două zone ale judeţului cu potenţial de realizare a unor reţele de distribuţie pentru localităţi. Este vorba despre o conductă de 32 kilometri de la Mihai Bravu spre Peceneaga care să vizeze comunele Dorobanţu, Ostrov, Topolog, Ciucurova, Dăeni şi Casimcea şi respectiv o a doua conductă de 35 de kilometri de la Tulcea spre Murighiol care să vizeze comunele Nufăru, Beştepe, Mahmudia, Murighiol şi Valea Nucarilor, cu pobilitatate de extindere spre Sarichioi, Jurilovca, Ceamurlia de Jos şi Baia."În momentul de faţă, potrivit informaţiilor noastre, anual pentru încălzire se consumă 35 de milioane de metri cubi de lemn de foc. Asta înseamnă 140.000 de hectare de pădure. Nu avem certitudinea că anual se fac reîmpăduriri pe asemnea suprafeţe de teren şi de aceea gazul, de prefecrat cel românesc, este alternativa pentru a proteja aceste sute de mii de hectare de pădure." a declarat directorul general TRANSGAZ, Ion Sterian.La nivelul judeţului Tulcea, în afara municipiului, a oraşelor Isaccea şi Măcin precum şi a comunei Jijila, reţele de distribuţie a gazului natural nu avem deşi prin judeţul nostru sunt tranzitate probabil cele mai mari cantităţi de gaz natural."Transgaz nu are decât transportul gazului prin conducte de înaltă presiune. Distribuţia, pe conducte de medie şi joasă presiune, sub 6 bari, nu este treaba noastră. Asta trebuie să ştiţi foarte bine dumneavoastră, primarii, şi să transmiteţi acest lucru şi agenţilor economici din zona dumneavostră dar şi populaţiei. Avem la nivel naţional peste 13.500 de kilometri de conducte de înaltă presiune de la care concesionari autorizaţi se conectează pentru a realiza în localităţi reţele de distribuţie locală. Dar pentru aceasta trebuie să aveţi conducta de transport cât mai aproape." le-a transmis primarilor prezenţi Ion Tătaru, director de dezvoltare în cadrul Transgaz.Gazul natural în comună, o atracţie pentru orice investitor
Citește și
- 15:50Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 12:52Compania care deține Realitatea Plus a dat în judecată mai mulți membri CNA. PHG Media Invest cere sechestru pe averea lor
- 12:40CCR a amânat decizia privind Programul SAFE - SURSE
- 12:26CNAIR oprește aplicația e-Tarifare vineri seară: Lucrări de mentenanță la sistemul de plată a rovinietei
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News

























