Tulcea gazda Olimpiadei de Construcţii, Instalaţii şi Lucrări Publice

Clipboard01
Ieri după amiază, la Palatul Copiilor din municipiu, sala de festivităţi a fost gazda deschiderii oficiale a Olimpiadei de Construcţii, Instalaţii şi Lucrări Publice, aria curriculară Tehnologii, faza naţională.Un număr de 43 de elevi din clasele terminale de la 19 licee din tot atâtea judeţe (din păcate nu şi din Tulcea!) s-au calificat la această fază naţională ce se desfăşoară de azi şi până joi la Tulcea, la Colegiul Tehnologic Henri Coandă.La evenimentul deschiderii oficiale, inspectorul şcolar Laura Iordache le-a transmis celor prezenţi programul celor trei zile ale acestei Olimpiade, ziua de miercuri fiind cumva cea mai plăcută cu vizitarea obiectivelor turistice. Astfel, azi, marţi 23 aprilie 2019, de la 9 la 12 are loc proba scrisă a olimpiadei, urmând ca joi, în acelaşi interval orar să aibă loc proba practică.Preşedintele comisiei de examinare este conf. dr. ing. Florin Ţepeş de la Univesitatea Ovidius din Constanţa care le-a transmis celor prezenţi că îi aşteaptă din această toamnă sau din toamna anului viitor pe băncile facultăţilor tehnice din România şi nu din străinătate.
Citește și:
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











