Peste trei săptămâni, Info Day la Bruxelles pentru promovarea produselor agricole!

big_info_day
Reprezentanţii Comisiei Europene aduc la cunoștinţa producătorilor agricoli români, prin intermediul centrelor APIA din ţară, organizarea în data de 7 februarie 2019 a unei zile de informare privind apelul pentru depunerea propunerilor de programe, destinată potenţialior beneficiari ai programelor informare și promovare a produselor agricole, eveniment denumit generic INFO DAY.
Participanţii se vor înscrie online, până la 31 ianuarie 2019, accesând următorul link: https://scic.ec.europa.eu/ew/register/dgscic/chafea2019/e/lk/k/.Potrivit agendei, se vor prezenta participanţilor Programul Anual de Lucru (AWP) 2019 al Comisiei, cu referire la bugetul Uniunii Europene destinat promovarii produselor agricole și la pieţele terţe de inters după care se va prezenta statistica propunerilor de programe depuse în anul 2018 și lecţiile învăţate.Tot în cadrul evenimentului se vor prezenta reguli noi referitoare la materialele vizuale precum şi activităţi de promovare la nivel înalt desfășurate la iniţiativa Comisiei Europene, însă pentru participanţi interesante vor fi prezentările de oportunităţi pentru noile acorduri comerciale şi exemplele de programe multistate și programe simple.Va fi şi o dezbatere, Brand ”EU”- promovarea produselor europene în ţările terţe, pentru domeniile: Fructe și legume, Carne, Produse lactate, Vin și băuturi spirtoase sens în care se va prelucra metodologia managetului de proiect şi se va acorda sprijin pentru aplicanţi (solicitanţi) și exportatori.Organizatorii au ţinut să precizeze faptul că nu sunt permise înregistrări la faţa locului iar toate discuţiile se derulează în limba engleză, însă pentru programări de întâlniri individuale, participanţii la sesiunea de discuţii libere sunt invitaţi să creeze profilurile propriilor organizaţii.Recomandarea reprezentanţilor APIA pentru producătorii agricoli tulceni este să participe la această reuniune, întrucât se pot clarifica în mod direct cu experţii UE toate aspectele de interes privind depunerea unei propuneri de program. De asemenea, prin programarea de întâlniri directe (match-making) aceştia au oportunitatea de a contacta direct atât potenţiali parteneri de programe cât și potenţiale organisme de punere în aplicare
Citește și:
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
- 15:40 - CNA a respins solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS - LIVE TEXT
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News










