Nouă elevi au susţinut Evaluarea Naţională în condiţii speciale! Alţi 72 de elevi au lipsit

BACALAUREAT 2014 - CRAIOVA
Judeţul Tulcea a avut azi, în cele 52 de centre de examinare desemnate pentru examenul Evaluării Naţionale, doar 1484 elevi prezenţi, dintr-un total de 1556 elevi înscrişi. Potrivit informaţiilor furnizate de preşedintele comisiei judeţene pentru Evaluarea Naţională, inspectorul general şcolar Lucica Popişcă, un număr de 72 de elevi au absentat azi de la prima probă a Evaluării Naţionale, respectiv examenul la Limba și literatura română, prima probă scrisă pe care o susțin elevii care își doresc admiterea la liceu.În schimb, nouă elevi absolvenţi ai clasei a VIII-a au susţinut azi examenul la Limba și literatura română în condiţii speciale. Şase dintre elevi cu CES (cerinţe educative speciale) au primit fie timp suplimentar de 30-60 de minute, fie alte facilităţi. De asemenea au mai fost trei elevi care au susţinut examenul în condiţii speciale: un elev a avut un accident la mâna dreaptă şi a susţinut examenul cu dictare şi timp suplimentar, un alt elev a susţinut examenul în centrul special Albatros de la Mangalia unde a fost internat şi, în fine, un al treilea elev a susţinut examenul în izolator cu mască şi mănuşi fiind diagnosticat cu varicelă în prezenţa unor supraveghetori care au avut varicelă.
Citește și:
- 19:40 - Incident aviatic în Capitală: un avion care zbura spre Egipt revine de urgență la sol
- 14:16 - Statul ne scoate la tablă ca să vadă tot cartierul cine a sărit peste plata impozitului
- 14:07 - Scandal pe Aeroportul Otopeni. O mamă acuză un tratament abuziv
- 14:03 - SURSE Văduva lui Gabriel Cotabiță, administrator la un salon de masaj unde se practica prostituția
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











