Lucrări de decolmatare în Delta Dunării

Lucrări de decolmatare în Delta Dunării
Proiectul aflat în stadiul cel mai avansat este cel care vizează complexele lacustre Gorgova-Uzlina şi Roşu-Puiu
Lucrările de decolmatare în Deltei Dunării sunt realizate în proporţie de circa 50%, a declarat, pentru AGERPRES, guvernatorul Administrației Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării , Gabriel Marinov.6
Proiectul aflat în stadiul cel mai avansat,peste 90%, este cel care vizează complexele lacustre Gorgova-Uzlina şi Roşu-Puiu, iar proiectul aflat în stadiul incipient, circa 10% realizat, este cel care are în vedere decolmatarea zonelor Şontea-Fortuna, Matiţa-Merhei şi Somova-Parcheş, vizează decolmatarea a 93 de kilometri de canale.
„Vremea a fost principalul motiv pentru care lucrările au stagnat oarecum. Nu s-a putut lucra în ritmul corespunzător pe timp de iarnă, dar odată cu încălzirea vremii lucrul acesta s-a schimbat. Acum se lucrează într-un ritm mult mai alert. Avem asigurări din partea constructorilor că lucrările se vor încadra în termenele stabilite şi nu vor exista sincope în derularea lor”, a precizat guvernatorul Rezervaţiei, Gabriel Marinov.
Lucrările de decolmatare a complexelor lacustre Dunavăţ-Dranov, Razim-Sinoe şi Sinoe-Istria-Nuntaşi au fost realizate în proporţie de circa 50%..Lucrările de decolmatare au fost solicitate în repetate rânduri atât de operatorii turistici care s-au plâns din cauză că nu pot intra cu navele pe traseele turistice autorizate, cât şi de pescari care au susţinut că din cauza lipsei acestor lucrări resursa piscicolă scade.
Situaţia se acutizează în timpul prohibiţiei generale a pescuitului, atunci când persoanele din Delta Dunării ale căror venituri depind exclusiv de capturile înregistrate pot prinde doar câteva specii de peşte, cea mai valoroasă fiind scrumbia, specie care migrează pentru reproducere din Marea Neagră în Dunăre, potriviy
Sursa: Realitatea de Tulcea
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










