JANDARMERIA A DAT AMENZI DE 71.300 DE LEI DUPĂ MECIUL FCSB-MANCHESTER UNITED

JANDARMERIA A DAT AMENZI DE 71.300 DE LEI DUPĂ MECIUL FCSB-MANCHESTER UNITED
Verificările, continuate
Jandarmeria a anunțat, vineri, 31 ianuarie, că a dat 17 amenzi în valoare totală de 71.300 de lei, după meciul de fotbal dintre FCSB şi FC Manchester United, și că a întocmit un act de sesizare în vederea înaintării către organele abilitate pentru purtarea sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
„Dintre acestea, două sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 60.000 de lei, au fost aplicate organizatorului evenimentului sportiv, iar două sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 10.000 de lei, au fost aplicate societăţii specializate de pază şi protecţie, pentru nerespectarea obligaţiilor ce le revin”, a transmis Jandarmeria Română, potrivit Agerpres.
Verificările, continuate
De asemenea, a fost aplicată o sancţiune complementară referitoare la interzicerea accesului la competiţiile sportive pe o perioadă de şase luni.
Se fac verificări în continuare pentru identificarea şi sancţionarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare.
FCSB a fost învinsă de Manchester United cu scorul 2-0 (0-0), joi seară, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a opta şi ultima a competiţiei de fotbal Europa League, astfel că echipa bucureşteană va evolua în play-off-ul pentru optimile de finală.
Citește și:
- 13:22 - Românii reciclează din ce în ce mai mult
- 12:28 - Cât te costă să treci pe GPL în 2026 și cât poți economisi la fiecare plin. Șoferii români se uită tot mai mult spre gaz, odată cu explozia prețurilor
- 10:45 - Ninge în centrul țării. Drumarii intervin pe DN1
- 10:14 - Toți cei 5 marinari aflați pe remorcherul scufundat în zona Portului Midia, declarați morți
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











