Consiliul Județean Tulcea, reprezentat la Seminarul Regional privind Economia Albastră de la Istanbul

seminar 1

O delegație oficială a Consiliului Județean Tulcea, condusă de Valentin Moldoveanu, consilier județean și manager FLAG „Delta Dunării“, participă, în perioada 18-20 martie 2019, la Istanbul, la Seminarul Regional privind Economia Albastră – „Către o agendă maritimă comună pentru Marea Neagră“.Evenimentul, organizat cu sprijinul Comisiei Europene și al Cooperării Economice la Marea Neagră, Secretariatul Internațional Permanent (PECM), se desfășoară pe baza consultărilor naționale desfășurate în diferite țări din regiunea Mării Negre și ia în considerare orientările pentru cooperarea regională în domeniul maritim și cel al afacerilor maritime aprobate în Declarația de la Burgas de către toate țările din regiunea Mării Negre. Obiectivul principal este acela de a colecta idei despre inițiative și acțiuni comune și de colaborare la nivel regional pentru a alimenta Agenda maritimă comună. Seminarul are în vedere, de asemenea, identificarea modalităților de stimulare a implicării regiunilor de coastă și a factorilor de decizie locali, a întreprinzătorilor și a societății civile în punerea în aplicare a agendei. Delegația Consiliului Județean Tulcea a răspuns astfel invitației adresate președintelui Horia Teodorescu, în calitate de vicepreședinte al Conferinței Regiunilor Periferice Maritime și având expertiza în domeniul Pescuit și acvacultură durabile. În acest sens, reprezentanții județului au fost desemnați să participe activ în discuțiile inițiate în cadrul seminarului, pe tematica inclusă în panelul 5, intitulat „Sustenabilitate în pescuit și acvacultură”. Discuțiile din acest grup, desfășurate marți, 19 martie, s-au concentrat pe acțiunile și proiectele concrete necesare pentru stimularea inovării, sustenabilității și diversificării sectoarelor. Acestea au vizat topicuri și, implicit, intervenții ale participanților legate de modalitățile de promovare, cum ar fi: abordări inovatoare în economia circulară, utilizarea de evoluții și instrumente tehnologice inovatoare, proiecte inovatoare de cercetare comune, inovare față de biotehnologie marină, trasabilitatea capturilor, valorificarea capturilor și diversificarea activității de profil.
Citește și:
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











