Cine sunt oamenii din spatele apelului 112 la ISU Delta Tulcea

112 cihodaru
Întrucât 11 februarie este Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgență 112, vă prezentăm doi angajaţi de la ISU Delta Tulcea care ”răspund” unei astfel de solicitări.Plutonier adjutant Cihodaru Claudiu Dragoș are 33 de ani și de 11 ani el este unul dintre cei care preiau apelurile primite prin 112."Un astfel de apel nu este o convorbire obișnuită... Cel care inițiază un astfel de apel a pățit ceva. Cuvintele îi sunt precipitate, vocea este schimbată, cere ajutor! Uneori printre țipete, acesta trebuie să ”extragă” informațiile preliminare pentru a ști ce echipaje și tehnică de intervenție să trimită. Este greu să nu empatizezi cu trăirile pe care le are cel în dificultate, dar el nu își poate arăta emoția. Trebuie să rămână calm și obiectiv" spune Florentin Daciu, purtătorul de cuvânt al ISU Delta Tulcea.
Din momentul primirii apelului, în cel mult 2 minute, echipajele ies cu autospecialele pe poartă.
Unul dintre acei oameni este
Plutonier major Gorban Eusebiu.
Are 31 de ani, iar de 10 ani salvează vieţi."Intervențiile sunt foarte diferite... De fapt, nu există două intervenții la fel, indiferent dacă este vorba despre un accident rutier, incendiu sau inundație. Iar el a prins de toate. Nu contează în ce parte a unității este, sau ce face atunci când sună alarma. Singurul lucru la care se gândește este că cineva are nevoie de el acolo. Când ajunge la locul intervenției, găsește oameni panicați, răniți, pentru care timpul se scurge altfel. Atunci experiența și pregătirea salvatorului își spun cuvântul. Știe că viețile oamenilor depind de deciziile pe care le ia. Nu are timp de analiză. Totul este contracronometru. Timpul nu îi este prieten, ci dușman. Trăirile pe care le are în timpul intervenției sunt greu de descris... Dar trebuie să își păstreze calmul și luciditatea pentru a-și putea duce misiunea la capăt. Nu sunt puține situațiile când pe drumul de întoarcere, aude prin stație vocea lui "Cih" (cum îi mai spun colegii Plutonierului adjutant Cihodaru Claudiu Dragoș) care îl trimite într-un alt loc, unde oamenii au nevoie de ajutor, iar el trebuie să fie mereu pregătit pentru următoarea intervenție... iar și iar..." mai spune Florentin Daciu, purtătorul de cuvânt al ISU Delta Tulcea.Ei sunt #Humansof112Această zi îi sarbătorește pe toți acei oameni care lucrează în ”spatele unui apel 112”.#HumansOf112 #Pompieri #Salvatori #ISUTulcea #IGSU
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

