Campanie de informare și consultare a cetățenilor, în cadrul proiectului de prevenire a corupției la nivelul județulu Tulcea

Campanie de informare și consultare a cetățenilor, în cadrul proiectului de prevenire a corupției la nivelul județulu Tulcea
Ghid de bune practici în domeniul prevenirii și combaterii corupției
Miercuri, 23 februarie 2022,a avut loc prima campanie de informare și consultare a cetățenilor, activitate în cadrul proiectului „Extinderea și îmbunătățirea modalităților de prevenire a corupției la nivelul UAT-Județul Tulcea”
„Ca reprezentant al Executivului Județean, consider benefice astfel de inițiative care urmăresc respectarea legalității în desfășurarea procesului administrativ la nivelul instituției noastre, prin creșterea integrității și reducerea vulnerabilităților la corupție. Astfel de proiecte ne ajută să avem o înțelegere mai bună asupra tuturor situațiilor cu care ne putem confrunta în acest domeniu. Vă urez mult succes astăzi, precum și în activitățile viitoare“, a declarat vicepreședintele Mihai Huleni.
Prin activităţile desfăşurate în cadrul proiectului, se urmăreşte atingerea următoarelor rezultate: Realizarea unui Ghid de bune practici în domeniul prevenirii și combaterii corupției, adresat atât instituțiilor publice din care provine grupul țintă, cât și cetățenilor și revizuirea procedurilor la nivelul UAT Județul Tulcea; Campanii de conștientizare a publicului cu privire la corupție; Perfecționarea personalului din administrația publică locală în domeniul prevenirii și combaterii corupției; Introducerea și certificarea standardului ISO 37001, transmit reprezentanții CJ Tulcea
Proiectul este implementat de Consiliul Județean Tulcea în parteneriat cu Direcția Generală Anticorupție.
Sursa: Realitatea de Tulcea
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











