Al treilea RO-Alert în județul Tulcea după atacurile Rusiei asupra porturilor ucrainene: avertisment privind posibile căderi de obiecte din spațiul aerian

Al treilea RO-Alert în județul Tulcea după atacurile Rusiei asupra porturilor ucrainene: avertisment privind posibile căderi de obiecte din spațiul aerian
Locuitorii din zona de graniță a județului Tulcea au primit vineri dimineață, în jurul orei 07:15, un nou mesaj RO-Alert, în contextul atacurilor lansate de Rusia asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Este a patra alertă extremă transmisă de autorități începând de miercuri seara.
Mesajul avertiza asupra posibilității căderii unor obiecte din spațiul aerian și recomanda populației să își păstreze calmul și să se adăpostească în beciuri sau în adăposturi de protecție civilă. În lipsa unui adăpost, oamenii au fost sfătuiți să rămână în interiorul locuințelor, departe de geamuri și pereți exteriori. Durata estimată a alertei a fost de 90 de minute, potrivit realitatea.net.
„În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori. Durata estimată a alertei: 90 de minute”, se specifică în mesajul RO-ALERT.
Incidentele s-au înmulțit în ultimele zile
Seria alertelor a început miercuri, când, în jurul orei 18:15, tulcenii au fost avertizați prin RO-Alert privind riscul căderii unor obiecte din spațiul aerian. Potrivit Ministerul Apărării Naționale, radarele militare au detectat atunci o dronă rusească în zona adiacentă spațiului aerian național. Două aeronave F-16 de la Baza Aeriană Fetești au fost ridicate în aer în regim de poliție aeriană.
O dronă a pătruns pentru scurt timp în spațiul aerian românesc, în zona Sfântu Gheorghe, părăsindu-l ulterior la nord de Sulina. Autoritățile au anunțat că nu au existat victime și nu au fost identificate resturi pe teritoriul național.
Joi, radarele MApN au semnalat din nou prezența unor drone în apropierea frontierei cu Ucraina. În jurul orei 16:25, două aeronave F-16 au fost ridicate de la sol, iar populația din nordul județului Tulcea a primit un nou mesaj RO-Alert, emis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
MApN a ridicat avioane F-16 și Eurofighter Typhoon de la sol
Ulterior, în jurul orei 18:00, au fost ridicate de la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu două aeronave Eurofighter Typhoon, una aparținând Forțelor Aeriene Germane și una Forțelor Aeriene Spaniole, după ce un alt vehicul aerian fără pilot s-a îndreptat spre spațiul aerian românesc. Această dronă a pătruns pentru scurt timp în spațiul aerian național, părăsindu-l în jurul orei 18:30, la nord de Sulina.
„Aeronava fără pilot a pătruns pentru scurt timp în spațiul aerian național, părăsindu-l în jurul orei 18.30, la nord de Sulina”, anunța MApN joi seara.
Citește și:
- 11:09 - AEP a sesizat Parchetul în cazul campaniei lui Nicușor Dan: sunt suspiciuni privind cheltuieli electorale de peste 870.000 lei
- 10:09 - Nicușor Dan a promulgat legea pensiilor speciale. Cum a motivat această decizie
- 21:50 - Prințesa de Wales impresionează prin eleganță, alături de Prințul William, la un eveniment din Țara Galilor
- 21:06 - Comisia Europeană respinge un nou fond pentru avort și recomandă folosirea mecanismelor existente
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News
_d378157f11.webp)










