A început distribuția de pachete cu produse de igienă

poad
poad 2021
Începând cu data 29 ianuarie 2020 a fost demarata acțiunea de livrarea de pachete cu produse de igienă în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) 2019/2021.În județul Tulcea se vor primi pachete pentru un număr de 9559 beneficiari.Față de anii precedenți, Programul a suferit mai multe modificări, cele mai importante vizând categoriile de produse distribuite și categoriile de beneficiari eligibili. Pentru ca beneficiarii acestui program să fie cât mai bine informați, dar și pentru a veni în sprijinul autorităților locale, care prin serviciile de asistență socială, vor realiza distribuția efectivă a pachetelor, facem următoarele precizări cu privire la modificările cele mai importante ale programului, conform prevederilor Hotărârii Guvernului României nr. 784/2018 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului operațional Ajutorarea persoanelor defavorizate.IMPORTANTÎncepând cu anul 2020 beneficiarii vor primi atât pachete cu alimente, cât și pachete cu produse de igienă.În această primă fază, în județul Tulcea a inceput distribuția pachetelor cu produse de igienă, beneficiarii fiind informați din timp de către autoritățile administrației publice locale, cu privire la distribuția pachetelor cu produse alimentare.Pachetele cu produse de igienă cuprind:
Prin actul normativ sunt stabilite 3 (trei) categorii de persoane care au calitatea de destinatari finali ai POAD, și anume:
*Situaţia temporară de vulnerabilitate va fi justificată de autorităţile publice cu atribuţii în domeniul respectiv. Acordarea de sprijin persoanelor aflate temporar în situaţii critice de viaţă se va realiza numai în cazul în care există stocuri de alimente după epuizarea distribuirii pentru categoriile anterioare acesteia, prevăzute la pct. 1) şi 2).Atenție!Ridicarea ajutoarelor se face în baza prezentării actului de identitate valabil, verificării identităţii persoanei pe listă şi a semnăturii de primire a pachetului cu produse de igienă de către destinatarii finali.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











