Mai mulţi şoferi,depistaţi pe raza judeţului Tulcea, conducând după ce au consumat băuturi alcoolice, sunt cercetaţi penal de poliţişti pentru infracţiuni la regimul rutier.
La data de 26 septembrie., polițiștii Serviciului Rutier Tulcea au depistat un bărbat de 66 de ani, din comuna Murighiol, în timp ce conducea un auto, pe raza localității Dunavățu de Jos, județul Tulcea, fiind sub influența băuturilor alcoolice, cu o concentrație de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În aceeași zi polițiștii Serviciului Rutier Tulcea au depistat un bărbat de 42 de ani, din comuna Văcăreni, județul Tulcea, în timp ce conducea un auto, pe raza localității Văcăreni, fiind sub influența băuturilor alcoolice, cu o concentrație de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La data de 27 septembrie, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Nufăru au depistat un bărbat de 51 de ani, din localitatea Nufăru, județul Tulcea, în timp ce conducea un auto pe raza localității, fiind sub influența băuturilor alcoolice, cu o concentrație de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În toate cauzele, polițiștii au întocmit dosare de cercetare penală.
Sursa: Realitatea de Tulcea