Secția de Pompieri Măcin a fost anunțată prin numărul unic de urgență 112 că în localitatea Turcoaia o casă este cuprinsă de flăcări. La fața locului a fost trimis un echipaj cu o autospecială de stingere care a acționat pentru localizarea și stingerea incendiului care se manifesta cu flacără deschisă atât la locuință cât și la anexele gospodărești. Din păcate, mai multe animale nu au mai putut fi salvate din anexe iar flăcările au cuprins aproximativ 1500 de kg de furaje.

Cauza probabilă a incendiul a fost jocul copiilor cu focul.

 

La scurt timp după ce a fost stins incendiul, un alt apel a anunțat că în curtea unei gospodării din localitatea Măcin arde vegetație uscată. În scurt timp echipajul de stingere care se întorcea de la intervenția din localitatea Turcoaia, a ajuns la fața locului și în câteva minute a reușit să stingă flăcările care riscau să se extindă la anexe și locuință.

În acest caz, cauza probabilă a incendiului, a fost focul deschis în spații deschise.

În jurul orei 20:30 Detașamentul de Pompieri Tulcea a fost anunțat de izbucnirea unui incendiu de vegetație uscată în apropierea localității Ilganii de Jos.

Un echipaj de stingere cu 6 subofițeri a fost direcționat către locul intervenției. La fața locului incendiul se manifesta cu flacără fiind mai multe focare și, împreună cu 7 voluntari ai SVSU Nufărul au acționat pentru stingerea lor. Intervenția a durat aproximativ 2 ore si jumătate și au ars aproximativ 20 de ha de vegetație uscată și stuf.

Cauza probabilă a incendiul a fost focul deschis în spații deschise.

La aproximativ 10 minute diferență dispeceratul ISU Delta Tulea a fost anunțat prin apel la 112 că în localitatea Topolog arde o șură de paie. Spre locul indicat de apelant, a fost direcționat un echipaj de stingere cu o autospecială de la Stația de Pompieri Babadag dar și echipajul SVSU Topolog. Ajunși la fața locului, voluntarii Serviciul pentru Situații de Urgență au constat că focul se manifesta violent la un adăpost în care erau depozitate furaje dar și la alte două adăposturi. După aproximativ 3 ore și jumătate incendiul a fost lichidat. Din păcate și în acest caz mai multe animale au fost surprinse de flăcări și aproximativ 4 tone de furaje au ars.

Cauza probabilă în acest caz este focul deschis în spații deschise.

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentUrsula von der Leyen răspunde cererii Rusiei de a fi plătită în ruble pentru furnizarea de petrol și gaze
Articolul următorConcluziile premierului Ciucă după Summitul NATO: ”Au fost luate decizii care vin să garanteze tot ceea ce înseamnă măsurile pe care cetățenii noștri le așteaptă”