Săptămâna Mare aduce bucurie și speranță unei familii cu 9 copii care în prag de sărbători a primit vizita jandarmilor tulceni încărcați cu produse specifice Sărbătorilor Pascale, haine, articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, multe jucării,  cărți, dar și gânduri bune.

Pentru această familie binecuvântată cu mulți copii, Sărbătoarea Învierii Domnului va fi despre recunoștință și speranță pentru că jandarmii tulceni au oprit astăzi la ei, dăruindu-le ceva de preț: bucurie copiilor și un pic de liniște sufletească părinților.

Faptul că am fost întâmpinați de copii cu atâta entuziasm, bucurie, emoție, și multe zâmbete, ne-a făcut să simțim încă o dată că acest sentiment al bucuriei de a dărui este superior celui de a primi și orice efort merită pentru un zâmbet de copil.

Copiii erau nerăbdători să descopere ce au primit în dar, așa  că i-am lăsat cu bine, cu protecția părinților și cu încrederea că vor obține în continuare rezultate bune la școală,  așa cum am auzit.

„Sărbătoarea Învierii Domnului să vă aducă tuturor lumină și speranță în suflet!,” transmit jandarmii tulceni,

 

 

 

 

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentSecretarul general al ONU se va întâlni cu Putin, la Moscova
Articolul următorPapa Francisc nu se va mai întâlni cu patriarhul Kiril al Rusiei