Proiectul Pot și eu! o Inițiativă a Asociației Raza Soarelui Sunlight, în Centrul Sunlight, în perioada 19-23 august 2019, a asigurat cadrul adecvat pentru integrarea socială a copiilor cu dizabilități prin participarea la trei ateliere de creație, folosind păpușa marionetă, pictând tricouri și învățând să cânte la xilofon și trei ateliere de creație folosind meşteşugurile populare ca instrumente de lucru. Proiectul Pot și Eu! a fost o provocare pentru toți și voluntari și beneficiari,căci cu bani foarte puțini am reușit să facem foarte multe activități, datorită faptului că bugetul aprobat de Primăria Tulcea în calitate de Co-Finanțator a fost mic.
Copiii cu dizabilităţi, au pictat tricouri, au cântat la xilofon, au jucat joc de rol cu ajutorul păpușilor, au învăţat să traforeze și să facă o ramă din lemn în care și-au pus fotografiile de grup pentru a le lua acasă, pirogravând pe acestea titlul proiectului și data taberei.
I-am văzut bucuroși, deschiși, socializând și participând la fiecare atelier cu dorința de a învăța ceva nou. Voluntarii au fost foarte încântați să lucreze cu acești minunați copii de la Școala nr 14 și au plecat cu bucuria că i-au ajutat să depășească obișnuitul NU POT, ci să spună POT și Eu! dacă mă ajutați și sperăm la o deschidere mai mare a comunității Tulcene spre cei aflați în nevoi.
Activitățile recreative, în special cursele pe Parcul de frânghii și plimbările cu barca au fost făcute la superlativ de copii și voluntari.
Mulțumim pentru ajutor și participare, Doamnei Maria Lupu, profesor vioară la Liceul de arte George Georgescu-partener în proiect și grupului de 6 fete voluntare de la secțiile de muzică, teatru și desen, cât și Doamnei Carmen Bumbac, Director la Școala Gimnazială Specială nr 14- partener în proiect, pentru implicarea extrașcolară de a îmbunătăți viața copiilor cu dizabilități.