Peste 492 de efective, formate din polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri, polițiști locali și reprezentanți de la alte structuri asigura paza și protecția a 204 de secții de votare, în 168 locații, ce s-au constituit pe raza județului Tulcea.

La nivelul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean  Tulcea, 3 persoane private de libertate, care au dreptul de a vota, și-au exprimat opțiunea pentru exercitarea acestui drept.

IPJ Tulcea –  Conform legii, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare are obligația să ia toate măsurile pentru a sigura corectitudinea operaţiunilor de votare și pentru ca alegerile să decurgă în bune condiţii.
Au drept de vot cetățenii români care au peste 18 ani, inclusiv cei 634 care împlinesc chiar astăzi această vârstă.  

Nu au drept de vot debilii sau alienații mintal, puși sub interdicție și nici persoanele cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă.

Fiecare alegător are dreptul la un singur vot pentru alegerea Senatului și la un singur vot pentru alegerea Camerei Deputaților. 

Alegătorii votează la secția de votare la care este arondată strada sau localitatea unde își au domiciliul ori reședința. 

Alegătorul care nu se află în localitatea unde își are domiciliul sau reședința, poate vota la orice secție de votare din altă unitate administrativ-teritorială dacă aceasta se află în cadrul aceleiași circumscripții electorale, ca și localitatea de domiciliu sau de reședință.

 În conformitate cu decizia Biroului Electoral Central, alegătorul care deține o dovadă de reședință al cărei termen de valabilitate a expirat în perioada 1 martie – 6 decembrie 2020, își poate exercita totuși dreptul de vot în circumscripția electorală unde și-a stabilit reședința. 

În cadrul acestui proces electoral se utilizează Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal.

Personalul MAI rămâne în dispozitiv pentru a verifica, toate sesizările primite și pentru asigurarea măsurilor de ordine publică în zona secțiilor de votare.

Facem un apel către toți participanții la acest proces electoral să respecte prevederile legale!

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentPrezența la vot ORA 9 – Alegeri parlamentare 2020 – Care este clasamentul județelor fruntașe
Articolul următorItalia interzice călătoriile între regiunile sale în perioada 21 decembrie – 6 ianuarie