Mâine, aceasta va participa la deschiderea celei de-a unsprăzecea ediție consecutivă a taberelor “ARC”

Azi şi mâine, Primul Ministru al României, Viorica Dăncilă şi miniştri Natalia-Elena Intotero și Constantin Bogdan Matei, vor fi prezenţi la Tulcea şi Sulina.
Delegaţia va ajunge în această după-amiază la Tulcea, unde se va întâlni cu oficialii din administraţia publică locală, după care Premierul va susţine o conferinţă de presă.
Mâine, începând cu ora 10.00, în tabăra Sulina, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) va organiza în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului (MTS), cea de-a unsprăzecea ediție consecutivă a taberelor “ARC”. Programul de tabere “ARC” își propune să creeze și să păstreze legături între românii de pretutindeni, să ofere cunoștințe despre cultură și civilizație românească, să promoveze valorile patrimoniului cultural.
Înalţii demnitari vor participa la deschiderea „ARC”, după care se vor întâlni cu oficialii din Sulina.

Articolul precedentSimpozionului medical „Dimitrie Gerota” la Tulcea
Articolul următorInfanterştii marini pleacă în Bulgaria la un exerciţiu multinaţional