Posibilități de racordare a localităților județului Tulcea la rețeaua de gaze naturale

IMG_7827
La invitația președintelui Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, conducerea societății Transgaz SA (Ion Sterian, director general, Ion Tătaru, director departament dezvoltare, Mihai Leahu, director departament proiectare și cercetare și Romeo Andrei, directorul regionalei Dobrogea) s-a aflat săptămâna trecută la Tulcea pentru a prezenta autorităților tulcene posibilitățile de extindere a rețelei de distribuție a gazelor naturale în localitățile județului.„Încercăm să aflăm în cadrul acestei întâlniri care sunt posibilitățile și care este viitorul alimentării cu gaze a localităților din județul Tulcea, care este prognoza traseelor. Dorim să vedem care sunt speranțele tulcenilor privind racordarea la gaze a localităților din județ“, a declarat președintele Horia Teodorescu.Potrivit prezentării realizate de către directorul general Ion Sterian, județul Tulcea beneficiază de la nord la sud, respectiv de la Isaccea la intrarea în județul Constanța, către Negru Vodă, de trei conducte de tranzit. „Pentru prima conductă, Tranzit 1, deja s-a terminat contractul cu Gazprom și face parte din sistemul național de transport. Pe 29 decembrie, am reușit cu o investiție de circa 4-5 milioane de euro să interconectăm această conductă cu sistemul național de transport. În acest an, suntem în proceduri de licitație pentru o lucrare de modernizare a stațiilor de măsurare de la Isaccea, de circa 12 milioane de euro. Sunt investiții pentru județul Tulcea, prin care vor fi implicate resurse umane, firme care pot câștiga licitația, materiale produse de industria locală“, a declarat directorul Transgaz.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:37 - Schimbări majore la Aeroportul Henri Coandă: acces restricționat la terminalul Sosiri
- 20:29 - Ninsoare în plină primăvară: zăpadă și temperaturi negative în mai multe județe
- 19:36 - Madonna, jefuită după Coachella: oferă recompensă pentru ținutele dispărute
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News














