Popicii APDM Galaţi de la Tulcea au interzis aprovizionarea cu marfă a navelor de pasageri!

IMG-20190405-WA0053
Chiar dacă autorităţile judeţene tulcene au reuşit în ultimii doi ani ce nu au reuşit alţii în aproape trei decenii şi anume să preia de la APDM Galaţi faleza şi infrastructura portuară de la Dunăre, totuşi compania naţională din subordinea Ministerului Transporturilor continuă să îşi bată joc de oamenii din localităţile izolate ale Deltei Dunării. Cum? Chiar mai sinistru decât pe vremea când administrau TOATĂ infrastructura portuară din Tulcea, cea pe care încă o prezintă pe site-ul propriu drept a lor, deşi nu mai e de prin 2017.Că cei de la CN APDM Galaţi au profitat, în adevăratul sens al cuvântului, de pe urma operatorilor portuari din Tulcea ani de zile prin practicarea unor tarife portuare destul de piperate pentru utilizarea infrastructurii portuare, pentru protecția mediului, pentru refurnizare utilități, pentru închiriere și utilizare bunuri proprii, pentru executare măsurători hidrografice sau pentru evaluarea facilităților portuare e un lucru bine ştiut. Dar când nu mai deţii infrastructura portuară şi cauţi tot felul de tertipuri de a suprafactura operatorii portuari pentru nişte servicii de care aceştia poate nu au nevoie, deja e prea mult.Iar dacă aceste tertipuri duc, într-un final, la punerea în pericol a aprovizionării oamenilor din localităţile izolate din Delta Dunării cu mărfuri de strictă necesitate, asta chiar întrece orice măsură şi frizează bunul simţ.Cam asta s-a întâmplat zilele trecute când conducerea sucursalei APDM Galaţi de la Tulcea a mai pus un rând de popici pe faleza Dunării, pe un teren care nu îi mai aparţine. E adevărat că acei popici sunt în faţa impozantului sediu al APDM Galaţi de la Tulcea, amplasaţi pe nişte pavele care au reprezentat de-a lungul anilor cam cea mai mare investiţie a companiei naţionale în infrastructura portuară de la Tulcea. Până la amplasarea acestui nou rând de popici pe faleza Dunării, autoutilitarele de mărfuri staţionau în faţa sediului APDM Galaţi, pe acele pavele, e adevărat, şi de acolo, zeci de hamali (ca pe vremea sclavagismului) cărau zecile de tone de mărfuri pe navele de pasageri aflate la câteva zeci de metri. Prin amplasarea celui de-al doilea rând de popici, nu doar că s-a dublat distanţa pe care trebuie să o parcurgă hamalii pentru transferul mărfurilor de strictă necesitate pentru oamenii deltei, ci s-a interzis practic şi staţionarea autoutilitarelor de mărfuri pe acel sector de faleză situat în faţa sediului APDM Galaţi. De aici, o stare de nervozitate ce era să se transforme într-o grevă a hamalilor din Portul Tulcea şi de aici un pericol iminent de a priva de mărfuri de strictă necesitate oamenii din localităţile izolate ale deltei. Şi de ce toată această bătaie de joc? Pentru simplul motiv că navele de pasageri nu mai acostează la pontoanele APDM Galaţi, a căror tarife de acostare s-au majorat considerabil de când compania naţională din subordinea Ministerului Transporturilor nu mai este administratorul Portului Tulcea.
Citește și:
- 17:50 - Trump amenință că SUA ar putea abandona deblocarea Strâmtorii Ormuz, după refuzul aliaților NATO
- 17:09 - Scene șocante în Brăila: femeie înjunghiată de soț după ce i-a spus că vrea să divorțeze
- 16:34 - Fost jucător la Farul și Steaua, mort în tragedia din Portul Midia. Mesaje de condoleanțe de la cele două cluburi
- 16:07 - NATO analizează extinderea conductelor de combustibil spre est, inclusiv în România, în contextul tensiunilor cu Rusia
Urmărește știrile Realitatea de Tulcea și pe Google News











