Polițiștii rutieri în colaborare cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier au desfășurat pe 3 noiembrie o acțiune pentru verificarea legalității efectuării transportului de marfă și persoane.
Acțiunea a vizat si verificarea modului în care sunt respectate măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 pe timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale
În cadrul acțiunii au fost verificate peste 67 de autovehicule, fiind aplicate 64 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 22.930 de lei, dintre care 5 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală conform Legii 55/2020, iar restul pentru abateri la regimul rutier.
De asemenea, polițiștii au reținut 5 permise de conducere și au retras 3 certificate de înmatriculare.
Sursa: Realitatea de Tulcea