În trei zile de festival, Enisala – Unitate la Cetate a adus peste 50.000 de oameni în zona celei mai frumoase cetăți din Dobrogea de Nord

 Evenimentul a  fost un real succes, numărul mare de participanți, în creștere de la o zi la alta, fiind dovada deschiderii publicului față de acest tip de manifestări publice.

Peste 10.000 de oameni au participat la prima zi a festivalului, peste 20.000 au ajuns la Enisala sâmbătă seara, iar în ultima zi de spectacole numărul participanților a fost estimat la peste 23.000.

Spectacolele oferite de formații apreciate ale scenei românești au creat, la Enisala, o atmosferă unică în ceea ce privește evenimentele organizate până acum la Tulcea.

Vunk, Cargo și Voltaj au fost trupele care au închis cele trei zile dedicate publicului tulcean (și nu numai) și care s-au bucurat de un public spectaculos, care a animat atmosfera de la poalele cetății Enisala și care a cântat, alături de îndrăgiții artiștii, cele mai cunoscute piese ale acestora.

În finalul festivalului, zeci de mii de oameni au cântat și au dansat „ca la 20 ani“, convinși să revină aici, la cetatea Enisala, și la ediția următoare. 

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentAvertismentul autorităților: Stocați apa de ploaie!
Articolul următorVIDEO Festivalul Borşului Lipovenesc, în weekend, la Jurilovca