Polițiștii rutieri din cadrul  Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea și cei ai Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, în baza planului de acțiune comun, au desfășurat activități pentru pentru creșterea siguranței în trafic, pe DN 22. Scopul acțiunii a fost prevenirea accidentelor rutiere pe DN 22, din județele Tulcea și Constanța, precum și conștientizarea participanților la trafic cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulație. Astfel, polițiștii tulceni au acționat, prin așezarea radarelor în cascadă, pe DN 22, pe segmentul de drum aferent județului Tulcea, pentru depistarea şoferilor care, prin deplasarea cu o viteză excesivă, pun în pericol siguranţa participanţilor la trafic.

În urma acțiunii, polițiștii tulceni au  constatat o infracțiune la regimul circulației ( conducerea unui vehicul de către o persoană, cu permisul suspendat) și au aplicat 122 de sancțiuni contravenționale, dintre care 104 pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Totodată, au fost reținute 10 permise de conducere și au fost retrase 2 certificate de înmatriculare. Polițiștii rutieri vor continua astfel de acțiuni în perioada următoare.

 

Articolul precedentPeşte fără documente de provenienţă, confiscat pe Dunăre
Articolul următorA început igienizarea ţi ecologizarea de primăvară în ARBDD