O persoană a ajuns la spital în urma unui accident petrecut marți pe strada Mihai Viteazul, din Babadag.
„Un bărbat în vârstă de 32 ani din județul Tulcea, în timp ce conducea autoutilitară nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea direcției de mers neacordând prioritate de trecere autoturismului marca Skoda condus de către un bărbat de 51 ani din județul Tulcea care pentru a evita coliziunea a părăsit partea carosabilă lovindu-se de un arbore și un stâlp de electricitate,” transmite IPJ Tulcea.
În urma accidentului un persoană a fost transportată transportă la S.J.U. Tulcea pentru efectuarea de investigații suplimentare respectiv acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto dețin permise de conducere specifice categoriei și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.
În cauză a fost întocmit dosar penal fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursa: Realitatea de Tulcea