În evidenţele Parchetului de pe lângă Judecătoria  Tulcea a fost înregistrată cauza privind pe inculpatul B.I.V., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, care a profitat de starea de urgenţă instituită prin Decretul  nr. 195/2020. Fapta a fost prezentată şi ieri printr-un comunicat de presă al IPJ Tulcea.

„S-a constatat că data de 13.04.2020, în jurul orelor 13.30, inculpatul B.I.V.,  în vârstă de  18 ani, observând că persoana vătămată, o tânără de 26 de ani, care se deplasa pe o alee din parcul  lacului Ciuperca, deținea un telefon mobil performant, a pornit în urmărire acesteia cu intenţia de a o deposeda de telefon.

În dreptul imobilului cunoscut sub denumirea de  ,, Casa Olteanu,,  persoana vătămată, care se deplasa de la locul de muncă către domiciliul său, a iniţiat o convorbire telefonică iar când a ajuns în zona sălii de sport din Cartierul de Vest, a fost ajunsă din urmă de inculpat şi deposedată de telefon, prin acte de violenţă.

Întrucât s-a constatat  că faptele inculpatului B.I.V prezintă pericol pentru ordinea publică, la data de 15.04.2020, acesta a fost prezentat Judecătoriei Tulcea cu propunerea de arestare preventivă, propunere ce a fost însuşită iar  inculpatului  i-a fost emis un mandat de arestare pe o durată de 30 de zile.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea.

Articolul precedentAcordul cu Biserica se modifică. Marcel Vela: Slujbele de Înviere, FĂRĂ credincioși. Polițiștii NU mai împart lumină
Articolul următorMarcel Vela a prezentat ordonanța militară numărul 9