După apelul făcut săptămâna aceasta pe un grup al unei reţele de socializare de unul dintre angajaţii Spitalului Tichileşti prin care se solicitau alimente pentru hrana celor zece bolnavi ai spitalului, reacţiile Ministerului Sănătăţii şi, mai ales, ale autorităţilor tulcene au fost imediate. Aşa se face că Ministerul Sănătății a analizat în regim de urgență situația de la Spitalul Tichilești și a anunţat vineri că va lua măsurile necesare pentru ca pacienții internați în această unitate sanitară să ducă un trai decent.
Deoarece Spitalul Tichileşti este în directa subordonare a Ministerului Sănătăţii, fără relaţii de subordonare cu Direcţia de Sănătate Publică Tulcea sau contractuale cu Casa de Sănătate Tulcea, vineri Ministerul Sănătăţii a emis un comunicat de presă cu titlul „Informare Spital Tichileşti” în care se fac următoarele precizări: „Ministrul Sănătății va prezenta Guvernului un proiect de act normativ prin care se va excepta Spitalul Tichilești de la prevederile HG 665/2016 privind alocația de hrană acordată în unitățile sanitare, pentru a putea beneficia de un tarif majorat pentru norma de hrană. Menționam că nu au existat sesizări sau solicitări transmise de conducerea spitalului din Tichilești la Ministerul Sănătății pentru suplimentarea fondurilor de hrană sau alte necesități”.
De asemenea, tot prin intermediul comunicatului de presă mai înainte menţionat, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea a ţinut să facă următoarea precizare: „Este o situație specială, care necesită rezolvare urgentă. În Ministerul Sănătății se lucrează deja la proiectul de act normativ care poate îndrepta lucrurile. Cei 10 pacienți au nevoie de condiții pentru un trai decent în acest spital care este practic casa lor, pentru că aici își petrec toată viaţă. Cred că această unitate trebuie sa aibă un regim special, ea nu poate fi supusă regulilor care se aplică într-un spital care primește pacienți doar pe o perioada limitată de timp şi care se întorc acasă după rezolvarea problemei medicale. Situația este cu atât mai dramatică şi necesită o soluționare rapidă, pentru că majoritatea acestor oameni nu mai au pe nimeni pe lume”.
Prefectul şi doi deputaţi au mers vineri la Spitalul Tichileşti
Tot vineri, însă după-amiază, o delegaţie formată din prefectul judeţului Tulcea, Lucian Furdui, deputaţii Lucian Simion şi Anişoara Radu, alături de directorul DSP Tulcea, Mihaela Nicolau, a luat „pulsul” situaţiei de la Tichileşti.
„Ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, chiar dacă sunt probleme la instituţii publice aflate în directa subordine a Ministerului Sănătăţii este normal să aflu despre aceste probleme pe cale oficială şi nu de pe reţelele de socializare sau din presă. Nu mi-a fost semnalată niciun fel de problemă cu norma de hrană a bolnavilor de la acest spital, nici pe cale oficială şi nici mai puţin oficială. Cu toate acestea am cerut de la Direcţia de Sănătate Publică Tulcea pentru ziua de luni (azi – n.n.) o informare cu privire la situaţia de la Spitalul Tichileşti şi, de asemenea, soluţii pentru rezolvarea acestei probleme.” a declarat vineri prefectul Lucian Furdui, după vizita de la Spitalul Tichileşti.
De asemenea, cei doi deputaţi care s-au deplasat tot vineri la Spitalul Tichileşti, Lucian Simion şi Anişoara Radu, au promis că se vor implica direct în modificarea încadrării spitalului în ceea ce priveşte criteriile de acordare a normei de hrană.
„Cel mai mare cuantum al normei de hrană pentru bolnavi este cel acordat pentru secţiile de geriatrie şi cum toţi bolnavii de la Tichileşti sunt bătrâni soluţia imediată, până la modificarea HG 665/2016 privind alocația de hrană acordată în unitățile sanitare, este aceasta. În termeni matematici vorbim de o majorare a cuantumului normei de hrană cu aproape 80%. Ceea ce, din ce s-a discutat cu conducerea spitalului de la Tichileşti ar fi suficient”, a declarat Simion Lucian.
Ca fost director al Casei de Sănătate Tulcea şi cunoscând problemele din sistemul sanitar, deputatul Anişoara Radu a fost preocupată şi de condiţiile de locuire ale bolnavilor de la Spitalul Tichileşti. „Dincolo de problema normei de hrană, pentru care sper să se găsească soluţii cât mai repede, la sugestia colegei mele Anca Suhov, consider că este nevoie aici şi de un studiu de eficienţă energetică. Cred că dincolo de hrană adecvată acestor bolnavi le sunt necesare şi condiţii de locuire adecvate acestui secol pentru că, din câte am aflat de la conducerea spitalului, aici s-au făcut doar reparaţii curente de ani de zile”.
Apel pentru … un bidon de varză şi borcane de compot şi gem
Unul dintre angajaţii Spitalului Tichileşti a distribuit săptămâna trecută o postare prin care cere ajutorul populaţiei, pentru a dona spitalului legume şi fructe ce le prisosesc.
„Vă scriu în speranţa că sunt gospodari care pot şi îşi doresc să facă un bine. Aş vrea să îi rog să doneze, sau să dăruiască, sau să facă pomană cu câteva legume care le prisosesc. Eu lucrez la singurul spital din România care îngrijeşte bolnavi de lepră – Spitalul Tichileşti (Isaccea, judeţul Tulcea). În prezent mai avem zece pacienţi internaţi. Problema e ca statul aloca doar 11 lei/zi/om pentru hrană. Suma este foarte mică pentru a putea asigura trei mese pe zi, şi preţurile la alimente sunt aşa cum ştim cu toţii. Dacă e cineva dispus să doneze, să ştiţi că nu avem nevoie de cantităţi mari, ci doar cât să punem pentru iarnă nişte castraveţi la muraţi, un bidon de varză, câteva (20-30) de borcane de compoturi şi gem. Orice e bine-venit. Totul pentru zece persoane. Putem veni noi (angajaţii) să culegem, oriunde în Tulcea, Constantă, Brăila, Galaţi. Sau, dacă doriţi să ne vizitaţi, să ne cunoaşteţi, vă aşteptam cu drag. Pentru orice informaţii suplimentare, răspund la mesaj privat oricând, şi putem comunica şi telefonic. Vă mulţumesc anticipat! Dumnezeu să vă dea spor şi roade bogate! Scuze pentru postarea aşa lungă. Rog administratorii, dacă este ceva în neregulă cu textul, să îmi scrie. Mulţumesc!!…Spitalul Leprozerie Tichileşti , oraș ISACCEA, Județul Tulcea, cod Poştal 825202 Această este adresa noastră”, a fost apelul făcut de unul dintre angajaţi, asumat şi de conducerea spitalului.