Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a marcat la sfârşitul săptămânii trecute, sub egida Anului Centenar al Marii Uniri, în prezența Secretarului de Stat în Ministerul Economiei Bogdan Andronic, finalizarea celei de-a doua etape din proiectul de retehnologizarea Stației de Transformare 400/110/20 kV Tulcea Vest.
Investiția, în valoare totală de puţin peste 100 de milioane de lei, face parte dintr-o serie mai lungă de proiecte finalizate, aflate în curs de execuție sau care urmează să fie demarate de Transelectrica în zona Dobrogei, menite să crească siguranța în funcționare a Sistemului Electroenergetic Național și să contribuie la integrarea energiei din surse regenerabile.
Nod important de transport pentru eco-energie
Stația 400/110/20 kV Tulcea Vest este considerată un nod important în rețeaua electrică de transport, fiind sursa de alimentare cu energie electrica a municipiului Tulcea şi a marilor consumatori industriali din judeţ cu accent pe Alum și Vard Tulcea. Potrivit conducerii Companiei Naționale de Transport a Energiei Electrice „Transelectrica” SA, retehnologizarea Stației Tulcea Vest contribuie la creșterea siguranței în funcționare a Sistemului Energetic Naţional – SEN în zona de sud-est prin introducerea echipamentelor noi de înaltă performanță tehnologică, precum și la scăderea riscului în alimentarea Dobrogei cu energie electrică.
Prezent la eveniment, secretarul de stat Bogdan Andronic de la Ministerul Economiei a arătat importanța retehnologizării Stației Tulcea Vest pentru economia locală și regională. „Dobrogea este importantă pentru cantitatea de energie pe care o furnizează în Sistemul Energetic Naţional – SEN, iar stația de la Tulcea este importantă pentru toată regiunea Dobrogea, nu doar pentru județ sau oraș. Stația Tulcea Vest asigură alimentarea cu energie electrică a orașului Tulcea, precum și a unor importanți operatori economici, precum Uzina de alumină Alum Tulcea, Șantierul Naval Vard Tulcea și mulți alții. Modernizarea și retehnologizarea stației reprezintă o investiție cu beneficii multiple, atât la nivel macro privind Sistemul Energetic Național, cât și la nivel local”, a afirmat acesta, în cadrul evenimentului ce a avut loc la sediul staţiei, de pe strada Transformatorului.
În mesajele transmise asistenţei din partea oficialităţilor judeţene prezente la eveniment, prefectul Lucian Furdui şi vicepreşedintele Petre Badea au amintit despre faptul că energia electrică aduce dezvoltarea mediului economic în orice colţ al lumii. Iar siguranţa dată de o astfel de investiţiex trebuie apreciată cu atât mai mult cu cât și o pondere importantă a producției de energie este din surse regenerabile, prietenoase cu mediul, respectiv din turbinele eoliene.
Retehnologizare în două etape
Procesul de retehnologizare al stației s-a desfășurat în două etape: prima etapă în perioada 2013-2015 și cea de-a doua etapă în perioada 2017-2018. Valoarea cumulată a celor două etape de lucrări se ridică la puţin peste 100 de miliaone de lei cu precizarea că cele mai importante investiţii s-au făcut în prima etapă. Precizările au fost făcute de reprezentanţii directoratului Companiei Naționale de Transport a Energiei Electrice „Transelectrica” SA, prezenţi la recepţia lucrărilor.
„Dobrogea este un pol important al producției de energie electrică din România, o zonă strategică din punct de vedere al producției de energie electrică din România ce asigură între 25 şi 30% din totalul producției pe plan naţional, din acest punct de vedere fiind a doua zonă după Oltenia. Mai mult, Dobrogea are, după cum ştiţi, repere istorice importante pentru poporul român, 7000 de ani de istorie în spate şi, mai ales, prin Sfântul Andrei cel care a adus creştinismul în ţara noastră. Cel care practic a adus lumină, aşa cum face şi Transelectrica. De aceea, Transelectrica își concentrează importante eforturi investiționale în această zonă a ţării privind modernizarea, retehnologizarea și mai ales dezvoltarea rețelei de electrice de transport. Mă bucur că în Anul Centenar al Marii Uniri marcăm investiții importante pe care Transelectrica le-a realizat, le are în curs de realizare sau le va finaliza în următoarea perioadă. Mai cu seamă că sperăm ca la mijlocul lunii noiembrie, când de fapt a început procesul Marii Unirii prin alipirea Dobrogei la Patria Mamă, să închidem cea mai mare investiţie din domeniul energiei, cea a inelului naţional de 400kV, obiectiv inclus in programul de guvernare, care duce la o creştere a siguranţei în funcţionare a SEN şi la realizarea unui regim economic de funcţionare a RET”, a declarat Adrian Constantin Rusu, Director General Executiv, Președinte al Directoratului Transelectrica SA.
Şase proiecte majore ale Transelectrica numai pentru Dobrogea
Potrivit directoratului companiei, Transelectrica a finalizat în ultima perioadă, mai are în execuție sau în curs de demarare a lucrărilor un număr de șase proiecte majore exclusiv pentru regiunea Dobrogea cu o valoare totală de peste 390 de milioane de lei. Pe lângă retehnologizarea Stației 400/110/20 kV Tulcea Vest cu valoare totală a investiției de 100.757.373 de lei, Retehnologizare Stației 400 kV Isaccea este un alt obiectiv de investiţii important ce se se află în execuție cu o valoare totală de 75.438.000 de lei şi cu termen de finalizare – etapa 1 anul 2019 iar pentru etapa 2 anul 2025. În plus, RC LEA 400kV Tulcea Vest – Isaccea – investiție în valoare 3.672.803 de lei, a fost finalizată în anul 2017.
Pe lângă acestea, tot în Dobrogea mai sunt retehnologizarea Stației Medgidia Sud 400/110/20kV pentru care a fost semnat contractul de execuție cu termen de finalizare 2021 şi o valoare a investiției este de 10.681.320 de euro.
Apoi racordarea LEA 400 kV Isaccea – Varna şi LEA 400 kV Isaccea – Dobrudja în staţia 400 kV Medgidia Sud cu precizarea că lucrările vor începe la în următoarele săptămâni cu o valoare totală a investiției de circa 90 de milioane de lei şi cu termen de finalizare în 2020. Şi, în fine, Medgidia Sud – LEA 400 kV dublu circuit Constanța Nord – proiectul se află în stadiul de studiu de fezabilitate și avizare iar investiția are o valoare de 76 de milioane de lei, cu termen de finalizare 2024.