Preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu şi prefectul judeţului,Lucian Furdui, au participat marți, 24 iulie, la manifestările prilejuite de Ziua Poliției de Frontieră, la sediul Serviciului Teritorial al acestei instituții.
Semnarea, la 24 iulie 1864, de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza a Decretului nr. 892, prin care se realiza unirea corpurilor grănicereşti din Ţara Românească şi Moldova, a devenit un moment istoric important pentru Poliţia de Frontieră, fiind data de recunoaştere a identităţii instituţionale şi, de asemenea, temelia organizării moderne de astăzi a instituției, care funcţionează la standarde europene.

„Dragi polițiști de frontieră, munca pe care o depuneţi solicită calităţi deosebite, devotament, bărbăţie, curaj, perseverenţă, profesionalism şi responsabilitate – calităţi de care daţi dovadă zi de zi, îndeplinindu-vă cu cinste sarcinile încredinţate.
Dată fiind importanța istorică a acestui moment, la care se adaugă contextul onorant al Sărbătorii Centenarului Marii Uniri pe care-l celebrăm în acest an, dați-mi voie să vă felicit și să vă urez împlinirea tuturor dezideratelor dumneavoastră atât profesionale, cât și personale, spre binele nostru și al tuturor cetățenilor acestei țări pe care cu onoare îi apărați.” a declarat în cardrul întâlnirii, preşedintele Horia Teodorescu.

Articolul precedentAtenţie! Poliţia rutieră e cu ochii pe şoferii de camioane, autobuze şi microbuze!
Articolul următorLucrările la podul Tulcea-Brăila vor începe în toamnă