Asocierea de firme IHI Infrastructure Systems Co. din Japonia și Astaldi din Italia, câștigătoarea licitației pentru construirea podului suspendat peste Dunăre Tulcea-Brăila, a anunțat că din toamna acestui an va începe organizarea de șantier în zona Brăila. Un proiect major pentru dezvoltarea județului Tulcea, care are suportul total al Consiliului Județean, unul dintre inițiatorii proiectului.
„Începerea lucrărilor la Podul peste Dunăre ar fi o împlinire a unui vis de-al meu de când am venit la Consiliul Judeţean, în 2012, pentru a realiza un deziderat al tulcenilor de aproape jumătate de secol. De atunci a început „construcţia” acestui pod, cu sprijinul colegilor mei. Am convingerea că toți cei care și-au manifestat neîncrederea privind această investiție de-a lungul timpului să se bucure asemenea nouă, tuturor, pentru că mai avem şi alte obiective de investiţii importante pentru Tulcea de realizat împreună”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu.
Podul suspendat peste Dunăre, structura principală din cadrul acestui proiect, va avea o lungime de 1.974,30 de metri, din care 1.120 metri reprezintă deschiderea centrală. La aceasta se adaugă două deschideri laterale de 489,65 metri, pe malul dinspre Brăila și 364,65 metri pe malul dinspre Tulcea.
Gabaritul pe verticală al podului suspendat va fi de cel puțin 38 m de la nivelul maxim de inundație al Dunării, astfel încât să fie îndeplinite criteriile de navigație fluvială. De o parte și de alta vor fi construite două viaducte de acces în lungime de câte 110 metri, care se vor adăuga lungimii podului suspendat.
Durata de realizare a proiectului este de 48 de luni, din care 12 luni proiectare și 36 de luni execuția, termenele de garanție fiind de 10 ani.

Articolul precedentLa mulţi ani, Poliţia de Frontieră Română!
Articolul următorBărci furate din deltă, găsite cu ajutorul dronei