După mai bine de un deceniu de la integrarea noastră ca ţară în Uniunea Europeană, Tulcea îşi pătrează poziţia de lider în clasamentul judeţelor care au ales să cultive ecologic terenurile. Astfel, activitatea operatorilor în agricultura ecologică care produc, procesează, importă din terţe ţări, depozitează sau distribuie produse ecologice în vederea comercializării este înregistrată la direcţiile pentru agricultură judeţene iar în perioada 01 ianuarie – 31 iulie 2018, la Direcţia Agricolă a judeţului Tulcea au fost înscrişi 402 operatori în agricultura ecologică, respectiv 359 producători agricoli, 4 unităţi de producţie pentru acvacultură, 15 procesatori, 4 importatori, 5 exportatori şi 17 comercianţi.

„Pentru 197 de producători, suprafaţa totală înscrisă în agricultura ecologică este de 62.941,4 hectare, din care 17243,1 hectare în anul de conversie 1, 19.524,9 hectare în anul de conversie 2, 465,5 hectare în anul de conversie 3 şi 25.707,9 hectare deja certificate ecologic. De asemenea, au fost înregistraţi 162 operatori – crescători de albine în sistem ecologic cu un număr de . familii albine”, a declarat Maria Mahu, director executiv la Direcţia Agricolă a judeţului Tulcea.

Conform regulamentelor europene privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice este instituit un sistem de control având autoritatea competentă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Controalele de supraveghere se realizează de către consilierii cu atribuţii de inspecţii tehnice din cadrul Direcţiei Agricole a judeţului Tulcea, în conformitate cu procedura aprobată, pe un eşantion de operatori selectat de către structura centrală, eşantion stabilit la minimum 5% din totalul operatorilor înscrişi.

La program pentru sprijinirea colectării şi  comercializării lânii, Tulcea e printre fruntaşi

Potrivit HG nr.500/2017, crescătorii de ovine vor primi un sprijin financiar de 1 leu/kg pentru lâna comercializată, fondurile necesare fiind asigurate de la bugetul de stat, prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Pe plan naţional sunt înscrişi un număr de 32.328 crescători de ovine, iar până la această dată au fost colectate 12.075 tone de lână, desigur tot pe plan naţional.

„Pe plan local au fost îregistrate 745 cereri cu o cantitate estimată de 991.392 kg lână şi verificate până la aceată dată documentele anexate pentru aprobarea valorii sprijinului financiar pentru 319 beneficiari şi o cantitate colectată de 821.237 kg lână, judeţul Tulcea situându-se în primele locuri pe ţară la cantitatea de lână colectată”, a declarat Maria Mahu.

Chiar dacă Tulcea nu este pe primul loc în ceea ce priveşte cantitatea de lână colectată prin acest program, totuşi judeşul nostru este pe primul loc în ceea ce priveşte cel mai mare centru de colectare. „Din informaţiile noastre, deşi un centralizator strict la nivel naţional nu este realizat chiar la zi, Tulcea nu este pe primul loc în ceea ce priveşte cantitatea de lână colectată, însă de departe suntem pe primul loc în ceea ce priveşte cea mai mare cantitate de lână colectată într-un singur centru. În judeţul nostru se află cel mai mare centru de colectare a lânii din ţară situat în comuna Baia acolo unde au fost predate cele mai mari cantităţi de lână nu doar din judeţul nostru ci şi din alte cinci judeţe limitrofe. Probabil că a contat şi preţul oferit pe kilogram”, a mai declarat directorul executiv al Direcţiei Agricole a judeţului Tulcea.

Produse tradiţionale şi sistemele de calitate europene

Atestarea produselor tradiţionale urmăreşte recunoaşterea tradiţionalităţii unui produs prin intermediul înregistrării sale în conformitate cu prevederile legale din domeniu. Pe plan naţional, în perioada 01 ianuarie – 31 iulie 2018 au fost atestate 80 de produse tradiţionale, 22 de produse atestate conform reţelelor consacrate şi 61 de produse cu menţiunea de produs montan.

„Până la începutul acestui an, producătorii tulceni au primit atestarea pentru un număr de 14 produse tradiţionale. În prima partea a acestui an au fost pregătite documentaţiile pentru încă cinci produse tradiţionale care au fost transmise către minister şi  acestea toate primind atestarea ca produs tradiţional în luna august respectiv Dulceaţa de nuci Moesis, Dulceaţa de trandafiri Moesis, Cornuleţe cu rahat Moesis, Cornuleţe cu unt şi nucă Moesis şi Biscuiţi de casă Moesis”, a mai declarat Maria Mahu.

În ceea ce priveşte sistemele din domeniul calităţii europene, acestea reprezintă o modalitate de recunoaştere a calităţii produselor agro-alimentare care au o caracteristică senzorială influenţată de aria geografică şi o modalitate de promovare a asocierii în sectorul agro-alimentar.

Producătorii tulceni au depus documentaţia la Bruxelles pentru recunoaşterea IGP a produsului „Scrumbie de Dunăre afumată”, în luna mai 2018 fiind deja publicată pe pagina de internet a Comisiei Europene – Agricultură şi Dezvoltare Rurală, secţiunea Agricultura şi Alimentele, iar în luna iulie a acestui an a fost depusă şi documentaţia la nivel european pentru recunoaşterea IGP a produsului „Salată cu icre de știucă de Tulcea”.

Din acest punct de vedere Tulcea este unul dintre puţinele judeţe din ţară care se poate mândri cu produse recunoscute de sistemele de calitate europene, pentru moment doar pe sectorul acesta piscicol, însă este foarte posibil ca o parte dintre produsele tradiţionale recunoscute pe plan naţional să urmeze şi procedura de recunoaştere europeană ceea ce ar putea face şi în acest sector judeţul nostru lider pe plan naţional ca în cazul suprafeţelor de teren cultivate ecologic.

Articolul precedentFonduri de 20,7 milioane de euro pentru investiții în acvacultură și prelucrarea produselor pescărești
Articolul următorÎncepe „Festivalul Borșului de Pește al Deltei Dunării”, la Crișan