În perioada Sfintelor Sărbători Pascale, peste 200 de jandarmi tulceni vor fi prezenți în mijlocul cetățenilor și vor intensifica misiunile de ordine și siguranță publică pe raza municipiului și județului Tulcea, independent și în cooperare cu celelalte instituții ale statului cu atribuții în asigurarea ordinii și liniștii publice, astfel încât manifestările religioase și activitățile ce vor avea loc în spațiul public să se desfășoare în condiții de siguranță.
În Vinerea Mare, jandarmii vor fi alături de credincioși la slujbele dedicate Deniilor, executând misiuni de menţinere a ordinii publice în sistem integrat în zona lăcașurilor de cult pe timpul oficierii slujbelor religioase.
În noaptea de Înviere, jandarmii vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică pe timpul oficierii slujbelor de înviere, în zona lăcaşelor de cult din municipiul Tulcea, oraşele Babadag şi Măcin, precum şi în zona mânăstirilor Saon, Cocoş, Izvorul Tămăduirii şi Celic-Dere.
Tuturor participanţilor la manifestările de orice natură organizate în această perioadă le recomandăm să manifeste răbdare, să respecte indicațiile jandarmilor, să evite implicarea în conflicte de orice natură, iar dacă sunt însoțiți de copii să îi supravegheze cu atenție, să acorde atenţie sporită obiectelor personale și să solicite sprijinul jandarmilor, fie direct, fie prin apelarea numărului pentru apeluri de urgență 112 în cazul în care sunt victime sau martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială.
Misiunile desfășurate în perioada 22-25 aprilie, a.c., în contextul Sărbătorilor Pascale vor fi executate în cooperare cu celelalte instituții cu atribuții pe linia ordinii și siguranței publice.
Jandarmeria Tulcea urează tuturor tulcenilor un Paște Fericit! Fie ca Lumina Învierii să vă umple sufletul de credință și speranță!
Sursa: Realitatea de Tulcea