Un accident rutier, în care au fost implicate un autoturism și un autocamion a avut loc  pe DN 22D, localitatea Măcin, județul Tulcea. Impactul a fost atît de puternic încât autoturismul a ieșit în afara părții carosabile.

Un bărbat în vârstă de 25 de ani, care conducea un autoturism pe relația Cerna – Măcin, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, condus de un bărbat în vârstă de 30 de ani.

În urma accidentului o femeie în vârstă de 24 de ani a fost transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Ambii conducători auto au fost testați alcoolscop, rezultând faptul că nu au consumat băuturi alcoolice.

În cauză polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.

Circulația rutieră a fost  blocată pe ambele sensuri de mers.

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentGuvernul are 500 de consilieri în plină CRIZĂ! Cine este ministrul cu 12 consilieri personali
Articolul următorPreședintele Iohannis și liderii Coaliției au decis – salariile dascălilor cresc etapizat. Sindicatele din educație au decis să continue greva și să nu accepte oferta